La volan, sub influenţa băuturilor alcoolice

448

Sofer beatUn tânăr de 27 de ani din judeţul Timiş a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii gorjeni la volanul unui autoturism, asta deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Un alt tânăr, de această dată din Ţicleni, este cercetat de poliţişti după ce a fost prins conducând un autoturism a cărui autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată de mai bine de o lună.

Ieri dimineaţă, în jurul orei 04:50, în timp ce acţionau pe DJ 661 Turburea, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 27 ani, din municipiul Lugoj, judeţul Timiş. Acesta conducea un autoturism, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. „Testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost prezentat la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării şi au întocmit pe numele lui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, a spus Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

Conducea o maşină neînmatriculată

Un alt tânăr, de această dată din oraşul Ţicleni, este cercetat de poliţiştii din Rovinari sub aspectul comiterii infracţiunilor de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Tânărul în vârstă de 21 de ani a fost depistat de poliţişti în seara zilei de 18 aprilie, orele 23:40, în timp ce acesta conducea un autoturism, pe DE 79 – Cocoreni, deşi autorizaţia de circulaţie provizorie pentru autovehicul era expirată din data de 16 martie.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here