La videoconferinţă, Managerii spitalelor, atenţionaţi în privinţa bugetelor

421

În cursul zilei de ieri, managerii spitalelor gorjene au participat la o videoconferinţă în cadrul căreia li s-a atras atenţia asupra modului de gestionare a bugetelor. Conducerea DSP Gorj spune că la nivelul judeţului nostru nu sunt probleme, spitalele neavând arierate.

La videoconferinţa desfăşurată marţi, 23 iulie 2013, a participat şi Marius Boeriu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Acesta a spus că tema discuţiilor a fost respectarea legislaţiei în vigoare privind încadrarea în bugetul pe 2013 şi măsurile privind restructurarea în cadrul spitalelor unde se impune acest lucru. „În Gorj stăm bine pentru că niciunul dintre spitale nu are arierate. Bugetele au fost bine gestionate şi rămâne descoperit doar ultimul trimestru, dar vine rectificarea. S-a atras atenţia şi asupra reducerii numărului de zile la spitalizarea cronicilor, reducerea consumului la utilităţi, monitorizarea cheltuielilor şi intensificarea controlului intern”, a menţionat Boeriu.

Cu ochii pe secţiile nerentabile
Managerii spitalelor din judeţul nostru vor fi nevoiţi să analizeze cu atenţie situaţia activităţii din fiecare secţie, în vederea redistribuirii paturilor. La Spitalul Orăşenesc Novaci nu sunt probleme, însă conducerea unităţii spune că va face o analiză. „Noi, managerii, trebuie să găsim resurse de finanţare pentru că rectificarea se pare că va fi foarte mică. Noi vom face o analiză la secţiile unde adresabilitatea nu este foarte mare, în speţă secţiile chirurgicale, şi vom redistribui paturile către secţiile mai aglomerate, cum sunt cele medicale”, a declarat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. Din fericire, la spitalele din judeţul Gorj nu sunt probleme cum există la alte unităţi din ţară, însă chiar şi aşa, directorii acestora sunt precauţi şi caută soluţii pentru identificarea de noi surse de venituri.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here