La vârsta senectuții – D’ale cazone, la „Diribau” *)

531

Era în anul 1982 și se anunțau vremuri grele. În timp ce consumurile de carburanți și energie electrică se reduceau, sporeau nevoile de cărbune pentru termocentrale. Nădejdea era în exploatările carbonifere din județul Gorj: Rovinari, Urdari, Peșteana, Motru, Drăgotești, localități pentru care o brigadă de lucrări miniere, înființată în acest scop, avea câte un batalion de lucru în fiecare localitate.
Pentru a se informa cum merge activitatea la fața locului, din partea Ministerului Apărării Naționale săptămânal veneau în control diverși ofițeri și generali, care, de multe ori, se întorceau cum au venit. Condițiile de lucru și cazare erau grele și prezența lor nu rezolva nimic. Cadrele acestor unități, venite fără voia lor din toată țara, se obișnuiseră cu prezența acestor inspectori ca țiganul cu scânteia și nu le mai păsa de critici; – amenințările nu aveau efect asupra lor, că alt loc mai rău de mutare ca necorespunzător nu mai era în vreo garnizoană din țară. Mulțumiți cu banii din soldele și primele substanțiale pe care le primeau – că trimestrial se acorda și așa ceva – resemnați așteptau împlinirea vârstei de pensionare.
Probabil, nemulțumit de rapoartele primite, și fiindcă trebuia să raporteze ministrului „cum mergea activitatea la unitățile de la cărbune”, șeful Marelui Stat Major de atunci s-a hotărât să vină personal, să vadă cum stau treburile în aceste unități. Era un tip pragmatic, general colonel, adică, pe epolet avea trei stele, care, înainte fusese comandant de batalion de tancuri, de școală militară de ofițeri tancuri-auto și comandant de armată. Era provenit dintre tinerii cu liceu și academie, școliți la timp. Ca să surprindă realitatea nu și-a anunțat sosirea, a venit singur, trecând și peste eșalonul subordonat lui, cu sediul în Capitală.
Într-o seară mohorâtă și apăsătoare de noiembrie, de la Hotelul partidului, comandantul brigazii primește telefon de la general să se prezinte imediat la primul secretar al județului unde este așteptat. Fâstâcit peste măsură, colonelul comandant, care era surprins de această veste neprevăzută primită direct de la o asemenea personalitate, a dat alarma la batalioane ca în dimineața celei de-a doua zi să fie pregătite, inclusiv cu gardă instruită, pentru a prezenta cum se cuvine Onorul Șefului de Stat Major al Armatei române, sosit în garnizoană.
Vă imaginați din ce soldați erau formate aceste gărzi când peste jumătate dintre ei proveneau din cei cu antecedente penale, unii cu ani mulți de pușcărie, alții scoși din cazărmile de instrucție, fără instruire militară completă, aduși să lucreze pe trei schimburi în echipe cu muncitori, țărani din zonă, care veneau la lucru cu „trăscăul” în traistă, puși în situația ingrată să prezinte Onorul cu arma. Și cui!…
Prin cazărmile batalioanelor (barăci împrejmuite cu gard de sârmă ghimpată) s-au luat măsuri de curățenie, dormitoarele să aibă paturile făcute, aleile să fie măturate și gunoaiele strânse la groapa destinată, câinii vagabonzi să fie alungați, că săreau la străini! La porțile de la intrări s-au pus ca pază soldați de „nădejde”, nu din cei cu antecedente penale, îmbrăcați în haine noi și având consemn: „Oricine vrea să intre pe poartă cu mașina, să fie oprit și legitimat.” Pe baza Ordinului Ministrului Apărării se luaseră măsuri de siguranță, așa prevedeau indicațiile venit de „sus”, care fuseseră transmise în copie la toate unitățile militare.
Ora „x” dimineața . La poarta batalionului oprește o mașină Volga neagră cu intenția de a intra în incintă. Soldatul planton, conform consemnului, nu deschide poarta și se duce la autoturism să vadă cine este și ce dorește. Fără să salute, că nu i-a dat prin gând, întreabă pe ofițerul care era lângă șoferul civil: „Pe cine caută?”
– Măi soldat, tu cunoști gradele? …întreabă generalul din mașină.
– Da! tovarășe colonel, să trăiți!… Se apropie de mașină care avea geamul de la portieră coborât și cu arătătorul mâinii drepte, cu grijă, numără stelele din fir aurit.
– Una, două, trei… Da! Aveți trei stele și sunteți colonel. Să trăiți! La cine doriți să mergeți, ca să-l sun la telefon?…
E de prisos să mai spun ce a urmat. În pas alergător a venit la poartă comandantul batalionului, care, cu răsuflarea tăiată, s-a prezentat regulamentar Șefului de Stat Major al Armatei Române. Normal ar fi fost să-l întâmpine el la intrare, dar era prea frig și nu știa când sosește.
La revista de front, șeful gărzii de onoare, un tânăr căpitan, frumos, mutat și el disciplinar, a dat raportul și după ce generalul a dat „Bună ziua!” și i-a întins mâna ofițerului cu centura răsucită pentru care i-a atras atenția; apoi conform regulamentului a mers să dea mână și cu locţiitorii comandantului, adunați pe un rând, în fața formației.
Erau cinci locțiitori. După ce a trecut de patru, la al cincilea generalul s-a oprit, l-a privit de sus și până jos, apoi invers, – era cam scund ofițerul vizat – și, generalul dând din cap și cu fața prinsă într-o grimasă, se mira de ceea ce vedea. În curtea batalionului se lăsase o tăcere totală. Nu se mai auzea nici un zumzet, nici gălăgioasele vrăbii grămădite într-o tufă de sânger, să audă ce se mai vorbește, nu mai ciripeau. Înainte de a-i întinde mâna contabilului șef al batalionului, că el era al cincilea locțiitor, se întoarce spre comandant, care, cu fața îmbujorată, înțepenit, aștepta o remarcă a șefului:
– Băi tovarășe! …De unde l-ai adus pe grasul ăsta cu burta cât o putină? Crapă hainele pe el de umflat ce-i!
Prompt, comandantul îi răspunde dezarmant:
– Tovarășe general, raportez! …Așa l-am primit!
– …
Batalionul, era o unitate nou înființată pentru lucrări miniere și încadrată cu ofițeri și subofițeri de adunătură din diverse unități din țară. Scuza comandantului a rămas fără replică din partea șefului cu epolet de general colonel.
La mai multe bilanțuri de sfârșit de ciclu de instrucție, Șeful Marelui Stat Major, spre amuzamentul tuturor participanților nu ezita și fără a clipi măcar, în modul cel mai serios, compara pe vreun ofițer participant mai supraponderal, cu cel văzut la Vârț, care, pentru mult timp rămâsese etalon de măsură în Armata Română.
Revoluția din Decembrie 1989 a rezolvat definitiv conflictul.
*)Diribau: Unități militare ale căror efective erau formate din soldați proscriși politic și social, destinate exclusiv pentru lucru pe șantiere.
Ion C. Gociu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here