La un an de mandat al actualului primar, UATAA Motru a ieșit din insolvență

2504

Instanța de judecată a decis miercuri ieșirea din insolvență a SC UATAA Motru, uzină care furnizează agentul termic și apă caldă pentru populație în sistem centralizat. Asta, după mai bine de cinci ani de zile în care uzina a învățat în insolventa având un administrator special, coordonat de administratorul judiciar. Însă, actuala conducere a primăriei a găsit soluții pentru resursele financiare care au dat posibilitatea societății să achite debitele restante pentru care a fost introdusă în insolvență încă din 2016.

Mai mult, la ora actuală, în doar trei luni de zile, UATAA a primit, cu sprijinul primăriei municipiului, al CJ Gorj dar și al anumitor instituții de la nivel central, aproximativ 100 de miliarde. Ultima suma solicitată de primarul Cosmin Morega a fost de 4 milioane de lei, pe care guvernul a aprobat-o, bani care vor ajunge la Primăria Motru și pe care actualul primar dorește să îi direcționeze către SC UATAA. De altfel, la finalul săptămânii trecute, UATAA a primit alte 23 de miliarde cu sprijinul primăriei, bani care pot fi folosiți pentru asigurarea combustibilului necesar iar toate încasările societății, egale cu valoare primită, sa fie folosiți pentru achiziția certificatelor de CO2, în cel mai scurt timp. De menționat este faptul că societatea produce energie electrică în cogenerare pentru care încasează un preț mult mai bun față de anii trecuți dar și o bonificație semnificativă, lucru care dă posibilitatea societății să își revină și să poată fi, în viitor, performantă. De asemenea, primarul a atras atenția că va monitoriza atent cum vor fi cheltuiți banii primiți din partea primăriei dar și cei care sunt încasați de societate pe energie și bonificație. Conform contractului, administratorul special actual își încetează mandatul odată cu ieșirea uzinei din insolvență, lucru care s-a și întâmplat. În decizia instanței, este un termen scurt, de 7 zile de contestare a deciziei, dar nu există motive clare pentru a se întâmpla acest lucru. La ora actuala, AGA UATAA este compusă din doua membri, propuși de CL, respectiv, Ilie Petrescu – ALDE și Sorin Iovan, PNL. Liberalul, speriat de problemele prin care a trecut societatea și fugind de răspundere în urmă cu puțin timp, si-a înaintat demisia către CL Motru. În atare condiții, CL va numi un alt membru PNL, ținând cont că aceștia au majoritatea în CL și care vor avea greoaia sarcină să demareze, la foc automat, procedura pentru numirea unui alt director.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here