La Turceni / Internări pe cheltuiala spitalului

525

Situaţie fără precedent în unităţile spitaliceşti de pe raza judeţului nostru. Numărul internărilor a crescut alarmant, spitalele fiind luate cu asalt de bolnavi. Sunt numeroase situaţiile în care pacienţii stau câte doi în pat. Şi mai grav este faptul că multe dintre cheltuielile cauzate de numărul mare de internări sunt suportate de unităţile sanitare. La Spitalul Orăşenesc Turceni, în luna ianuarie contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) era de 188.000 lei, iar cheltuielile pe internări continue au ajuns la 310.000 lei.

Situaţie dificilă pentru managerii spitalelor din judeţul nostru. Aceştia trebuie să găsească soluţii pentru a acoperi cheltuielile generate de valul de internări din această perioadă. La Spitalul Orăşenesc Turceni diferenţa dintre decontările efectuate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj şi cheltuielile efective este destul de mare. “În ianuarie, contractul cu Casa pe internare continuă este de 188.000 lei, iar noi am avut internări de 310.000 lei. Diferenţa o suportăm noi, fiind vorba despre medicamente, hrană, lenjerie curată şi aşa mai departe. Nu poţi să refuzi pacienţii, fiind cazuri destul de grave, care chiar necesită internare”, a confirmat Dragoş Haţegan, managerul Spitalului Orăşenesc Turceni.
Practic, reprezentanţii spitalelor sunt puşi într-o situaţie deosebit de delicată. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu poate să le aloce mai mulţi bani decât sunt prevăzuţi în contracte. Pe de altă parte, nici pacienţii nu pot fi refuzaţi, dacă diagnosticul pus de medic impune internarea. Astfel, se fac eforturi aproape inumane pentru a se face faţă problemei şi a se identifica cele mai bune soluţii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here