La trântă cu un colos! CSM Târgu Jiu dă piept cu CSM București

1071

După o victorie entuziasmantă la debutul în Liga Florilor, 27-25 cu Dacia Mioveni, CSM Târgu Jiu are o misiune imposibilă în capitala țării, acolo unde o așteaptă fosta câștigătoare a Ligii Campionilor, CSM București. Partida împotriva principalei favorite la titlu se joacă astăzi, începând cu ora 17.00. Antrenorul Liviu Andrieș speră ca elevele sale să “îmbrățișeze” oportunitatea de a-și măsura forțele cu una dintre cele mai puternice echipe din lume.
”Este o premieră pentru echipa noastră să jucăm împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din România și chiar din Europa, dar sper și sunt convins că fetele se vor ridica la nivelul adversarelor noastre. Ne bucurăm că putem să jucăm astfel de jocuri, la un asemenea nivel. Îmi doresc ca după acest meci să ieșim cu fruntea sus și foarte important, fetele să fie sănătoase. Va fi un meci foarte greu, dar este o partidă de campionat după care trebuie să învățăm și să progresăm”, a declarat principalul formației vizitatoare.
Marcatoarea primului gol al CSM-ului în Liga Florilor, Ana Ciolan, este mândră de cum s-au descurcat gorjencele în prima rundă. Pivotul formației noastre speră ca alb-albastrele să demonstreză că își merită locul în primul eșalon și să-și bucure suporterii.
“Sunt onorată și fericită să fac parte din această familie și totodata mândră de faptul că putem scrie împreună istorie pentru CSM Targu Jiu. Să fiu sinceră nu am realizat pe moment, încărcatura emoțională a fost una foarte mare, m-am bucurat pentru acest prim gol ca pentru toate celelalte 27 de goluri marcate de către noi în partida cu Mioveni. A fost o victorie meritată, muncită și, cred eu, extrem de importantă, o victorie de moral. Sunt 60 de minute care ne întăresc încrederea în noi și, la final, 3 puncte extrem de prețioase. Într-adevăr, atmosfera a fost incredibilă. Vreau să le mulțumesc din suflet tututor celor care au fost alături de noi și ne-au susținut, crezând în noi până în ultima secundă. Îi așteptăm în continuare la sală și sperăm să le răsplătim susținerea cu cât mai multe victorii”, a declarat Ana pentru csmtargujiu.ro.
Pivotul de la CSM a vorbit și despre obiectivul din această rundă.
“Urmează într-adevăr un meci în deplasare la CSM Bucuresti, unul extrem de greu, în care vom încerca să dăm o replică cât mai bună uneia dintre reprezentantele României în Champions League. Faptul că jucam cu o echipă ce are în componență unele dintre cele mai bune jucătoare din Europa, nu face decât să ne motiveze și să ne facă să ne dorim să jucam un handbal de cea mai bună calitate”.
După confruntarea de la București, gorjencele revin în campionat duminică, 4 septembrie, când în Sala Sporturilor sosește SCM Gloria Buzău.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here