La Târgu-Cărbuneşti, 1 Decembrie s-a sărbătorit în avans

168
garda de onoareZiua de 30 noiembrie a fost una de sărbătoare pentru cetăţenii oraşului Târgu-Cărbuneşti, care au avut parte de manifestările specifice Zilei Naţionale a României.

Ţuica fiartă şi fasolea cu ciolan a fost împărţită de către autorităţile locale cu o zi în avans şi asta deoarece Fanfara judeţului Gorj şi Garda de Onoare nu erau disponibile pe 1 decembrie, fiind deja „ocupate” pentru evenimentele programate ieri în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu Jiu.

Alături de cetăţeni, a petrecut şi edilul oraşului, Viorel Mazilu. Peste 500 de localnici au venit la festivităţile care s-au desfăşurat la Cimitirul Eroilor, şi chiar au fost puţin induşi în eroare, nemaiştiind dacă este 1 Decembrie sau o altă zi. Totuşi, aceştia n-au mai ţinut cont şi s-au înfruptat din bucate şi din băutura pusă la dispoziţie.
Diferenţele între cărbuneşteni şi târgujieni au fost legate de faptul că Ziua Naţională a României s-a sărbătorit în zile diferite, şi că la Târgu-Jiu în loc de ciolan şi ţuică fiartă s-au oferit cârnăciori şi vin fiert. De altfel, până la urmă contează asemănările: oamenii s-au simţit bine indiferent de zi, iar Garda de Onoare şi Fanfara au defilat pentru locuitorii ambelor oraşe.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here