La Spitalul de Pneumoftiziologie se negociază contractul colectiv de muncă

112

Începând de ieri, la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu au fost demarate negocierile pentru contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Negocierile sunt purtate de către Sindicatul „Sănătatea”, reprezentativ la nivelul spitalului şi conducerea unităţii. Ion Măruţă, liderul sindicatului, speră ca până la sfârşitul acestei săptămâni să şi înregistreze contractul la ITM.

La nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu reprezentativitatea o are Sindicatul „Sănătatea”. Pentru ca membrii săi să beneficieze de cât mai multe drepturi, conducerea organizaţiei sindicale a demarat negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Negocierile au început luni, contractul urmând a se încheia între Sindicatul „Sănătatea” şi conducerea unităţii spitaliceşti.

Prevederi în favoarea angajaţilor
Preşedintele Sindicatului „Sănătatea” garantează că în urma negocierilor purtate cu conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, contractul va conţine destul de multe clauze în beneficiul salariaţilor. „Garantez că vor fi negociate clauze contractuale care vor asigura stabilitatea locurilor de muncă, plata drepturilor salariale, acordarea tuturor sporurilor specifice acestei unităţi sanitare, a tichetelor de masă, cât şi a programelor de formare profesională şi drepturilor cuvenite personalului în aceste cazuri”, a explicat Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.
Negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu se vor desfăşura pe parcursul acestei săptămâni, a menţionat Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.
Trebuie precizat faptul că prevederile contractului sunt valabile şi vor fi aplicate începând cu data semnării acestuia.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here