La SJU Târgu-Jiu / Concurenţă pe posturile de medic ginecolog şi chirurg

4584

Opt posturi de medic au fost scoase la concurs de către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu. După finalizarea selecţiei dosarelor, mai mulţi candidaţi au fost declaraţi respinşi, însă toţi au fost admişi după ce şi-au completat dosarele de concurs. Astfel, la ora actuală, la Chirurgie sunt trei candidaţi şi la Ginecologie doi.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a scos la concurs mai multe posturi de medic, respectiv: un medic specialist obstetrică-ginecologie, un medic pneumolog, un post de medic specialist chirurgie toracică, un post de chirurg, unul de neonatolog şi trei posturi de medic la ATI. Pentru postul scos la concurs la Secţia Obstetrică a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu s-au înscris două persoane, respectiv doctorul Ioan Mănăilă de la Slobozia, dar şi Luminiţa Vrânceanu, medic de la Timişoara. Iniţial, medicul Vrânceanu fusese declarat respins, însă după completarea dosarului de concurs, a fost admis.
Şi la Chirurgie erau trei candidaţi înscrişi; doi dintre ei au fost admişi, ei aflându-se la a doua încercare, după ce s-au înscris pe acest post şi în urmă cu câteva luni, când concursul a fost amânat, pe motiv că nu s-a reuşit constituirea comisiei în termenul prevăzut. Este vorba despre Dănuţ Dumitrelea de la Spitalul Rovinari şi Adrian Coculescu de la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti. Cel de-al treilea candidat este Constantin Pătru, din Bucureşti, el fiind respins, iniţial, însă având posibilitatea de a-şi completa dosarul până la data de 7 iulie, ceea ce s-a şi întâmplat.
Pe postul de medic pneumolog s-a înscris o singură persoană, dosarul său fiind respins; o situaţie similară înregistrându-se şi la Neonatologie. Pe cele trei posturi de medic la ATI s-au înscris trei candidaţi, dintre care doi au fost respinşi.
Toţi candidaţii care au fost respinşi în urma selecţiei dosarelor au avut posibilitatea de a completa documentaţia până pe data de 7 iulie. După completarea dosarelor şi analizarea lor, toţi candidaţii au fost admişi, ei urmând să susţină probele de concurs.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. Va laudati cu posturi scoase la concurs si cu concurenta mare.Lectorul doctor kinetoterapeut Tataru este sfatuit prost de cei din jurul lui si condus de o gasca de incapabili care sunt animati numai de bani si putere lucru care-i place si lui.A mai ramas o perioada scurta pana ajunge DNA ul si acolo pentru ca aparatura,investitiile si angajarile sunt de domeniul penalului demult.Ati politizat tot inclusive medicina si o sa platiti pentru asta.Sedere placuta la beciul domnesc Lector Tataru ca poate acolo scrii carti adevarate sa mai usurezi din pedeapsa ,pentru ca in realitate ai ajuns lector fara sa citesti o carte.

Dă-i un răspuns lui eu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here