Alegerile prezidenţiale din această toamnă permută şi deopotrivă perturbă în toată nebunia, tot felul de personaje cu varii interese personale şi de grup, dar mai deloc pentru România. Nici umbra „marinelului” malefic nu pare a se şterge prea curând de pe ecranele tot mai manelizate ale televiziunilor, în vreme ce „deontologii” din presa scrisă fac şi desfac, mai mult decât subiectiv, pro şi contra, probabilele profile de candidaţi prezidenţiali, la fel tandemuri şi alianţe, chiar dacă vorba aceea, „s-ar putea să nu se potrivească”.
Că cei din clanurile politichiei noastre dâmboviţene, deşi feşteliţi de atâta ipocrizie şi demagogie, încă mai au timpul şi neruşinarea de a arunca şi în apropiata campanie electorală alte gogomănii şi mizerii, foarte greu de digerat de către un electorat obosit şi scârbit de cele ce se întâmplă în ţara asta, sufocată de atâtea răutăţi, dezbinare şi sărăcie.
Şi se pare că la acest sfârşit de mandat, tot şmecheraşul sociopat Traian Băsescu face jocurile, divizând Dreapta şi tocând mărunt Stânga, pentru a crea culoarul care să-i permită „Pisicuţei blonde” din Pleşcoi să obţină mandatul de preşedinte la Palatul Cotroceni. Or, pentru asta se foloseşte de ce ştie el mai bine, şi anume blamarea, dihonia, diversiunea şi manipularea, preparând simultan şi pe şestache, în laboratoarele neo-securistice scenariile cu „lozul câştigător”. Evident, cu sprijinul şi bunăvoinţa Marelui şi mai micilor Licurici din afară. Se joacă, mai ales, cu „nebunii şi pionii”, pentru ca la turul 2 să poată muta la câştig cu „regina” în stil machiavelic, încropind la final şi o coaliţie contra firii pentru o altă păguboasă şi nefericită guvernare , anume PDL-PNL-PMP-UDMR. Ultimii, foşti şi viitori parteneri solicită imperios, încă de pe acum. prin alde Kelemen Hunor şi Szilaghyi Zolt – o altă nefericită dezbinaţie pentru preşedinţie, nici mai mult, nici mai puţin decât o „Românie cu o înfăţoşare federală”, după model germano-austriac. Pe de altă parte, este atrasă în joc doamna „Mandela” de România, alias Monica Macovei, mai exact împinsă într-o cursă care nu i se potriveşte, fiindu-i greu să respire la rezistenţă prin flămânzii altora, mai cu seamă după câte mârşăvii a făcut în justiţia română, dar şi la PE, unde a fost tot timpul coada de topor a suspendatului Traian Băsescu. De asemenea, în rolul de marionetă a fost pus să joace şi Cristian Diaconescu, chipurile candidat la preşedinţia României din partea PMP, pentru ca imediat satrapul de la palatul Cotroceni, să-i dea binecuvântarea Elenei Udrea, în speranţa că la urnele de vot se va mai frauda votul încă o dată, păcălind şi prostimea ca în 2004/2008-2009. Şi spunem toate aceste lucruri, pentru că ştim bine şi cu argumente despre ce vorbim.
Cât despre Iohannis, că-i neamţ-anglican, ori prea moale după cum spun unii sau alţii nu are importanţă, dar trebuie precizat că până la urmă şi rădăcinile ipocriziei şi parvenitismului său politic sunt adânci, fiind blagian pe faţă şi băsescian pe ascuns. Este şi tocmeala făcută, adică el sau Udrea, înalt dregător la Cotroceni, Traian Băsescu prim ministru la palatul Cotroceni, iar Cătălin Predoiu în afara terenului de joc. Mai mult, la final de mandat, reuşind să dezbine Dreapta şi să păcălească cel puţin 4-5 candidaţi pentru a fi înscăunat unul singur, Traian Băsescu l-a lăsat şi pe Antonescu doar cu un Crin între buze, exact după ce acest individ închipuit şi flecar a trădat liberalismul autentic, aruncând PNL-ul în braţele PPE, la schimb cu o funcţie generos retribuită, de înalt demnitar la PE a soţiei dragi, Adina Vălean. Între timp, ticălosul guvernator nu a pierdut nici o ocazie pentru a-l toca mărunt pe Victor Ponta, având grijă să-l discrediteze, fie ca premier, politician, sau pur şi simplu ca om în rândul lumii. L-a făcut pisicuţ, incapabil şi corupt, îi terfeleşte familia, dar umblă şi cu pâra pe la Înalta Poartă, blamând nejustificat nu numai pe primul ministru ci întreaga activitate a guvernului român în exerciţiu. Or, într-o astfel de situaţie, penibil-creată de acest personaj iresponsabil, de rea-credinţă pentru ţară şi cu tulburări de comportament, România a pierdut enorm pe plan internaţional, fiind considerată mereu „oaia neagră” din turma păstorită. În plus, să nu uităm că tot diabolicul individ i-a redus la tăcere şi pe cei mai puternici adversari politici – Adrian Năstase şi Dan Voiculescu, după ce la comandă şi prin „vrerea” instanţelor de judecată au fost privaţi ani grei nu doar de libertate, ci şi de drepturile civile pentru multă vreme de aici încolo.
Paradoxal, o mare vină în toată povestea asta o are actuala putere şi Coaliţia aflată la guvernare, chiar premierul Victor Ponta, pentru că n-au schimbat Constituţia la timpul potrivit. L-au „mandatat” pe nevrednicul şi adormitul Crin Antonescu să maculeze vrerea milioanelor de români, lăsând astfel să funcţioneze aceeaşi lege fundamentală, ce convine de minune fanariotului Băse, întrucât are încă posibilitatea şi nesimţirea de a o încălca ori de câte ori doreşte.
Numai că timpul va trece în defavoarea tiranului ticălos, deşi face pe dracu-n-patru pentru a convinge iarăşi electoratul prin diversiune şi minciună că alegerile vor fi măsluite, fraudate sau mai ştim noi ce, hoţul strigând hoţii,
Deocamdată trendul este bun pentru a reinstaura liniştea şi pacea socială în ţară, numai că până la urmă românii vor decide, reuşind a separa grâul de neghină. Altfel, îşi vor merita pe mai departe soarta, dar, până una alta, permutările încă se aranjează, având timp suficient să gândim limpede şi cu folos. Spre binele nostru, al românilor, că de al lor, au ei cu siguranţă grijă.
Vasile Irod