La Padeş miroase a trădare, comuna tot fără viceprimar! Social-democratul Nicolescu, prieten de halbă cu liberalul Puiu Diaconescu

495

Consilierul independent Constantin Pora nu s-a prezentat nici săptămâna aceasta la şedinţa programată de Consiliul Local în care trebuia să se stabilească noul viceprimar cu atribuţii de primar al comunei Padeş. Cumnatul ex-primarului Mihăiţă Troacă a fost trecut absent la şedinţa în care grupul PSD-PRM l-a propus în funcţie pe Mihai Argintaru, şeful PSD Padeş, fost viceprimar al comunei în legislatura ex-edilului local. Argintaru a obţinut astfel 6 voturi, în timp ce liberalul Antonie Serafim tot 6 voturi, cei doi neputând fi separaţi pentru funcţie. Comuna a rămas astfel fără viceprimar, în timp ce social-democraţii îşi caută în rândurile lor trădători. Unul dintre cei arătaţi cu degetul la acest capitol este chiar pesedistul Viorel Nicolescu, care ar fi avut mai multe discuţii cu liberalii trimişi de la judeţ în Padeş. După şedinţă, Nicolescu ar fi sărbătorit victoria împotriva PSD, la o bere cu liberalul Puiu Diaconescu.

Urmează o nouă şedinţă de CL Padeş pentru stabilirea viceprimarului comunei, care se anunţă de pe acum controversată, cu atât mai mult cu cât social-democraţii ar fi depistat, mai multe breşe, în echipa lor de consilieri. Asta însă înainte de şedinţa de miercuri seara, când CL Padeş a luat act şi de încetarea mandatului alesului PSD, Ion Ţuhaşu, exclus din partid la propunerea filialei, el fiind înlocuit cu Ionescu Constantin.

Poliţe pentru afaceri
Ţuhaşu nu a fost singurul pesedist care a trădat anterior pentru PNL, şi fostul primar al comunei, Viorel Nicolescu, este bănuit că ar fi încercat chiar înainte de consiliu un troc cu duşmanul liberal. Se vehiculează astfel între social-democraţi că Nicolescu ar fi avut discuţii miercuri cu gruparea PNL pentru a-i oferi acestui partid un vot pentru candidatul Antonie. La înţelegerea în cauză nu ar fi participat doar pesedistul şi liberalul Antonie, aici fiind prezent şi ex-consilierul PSD, Ion Ţuhaşu.
Cel din urmă este, de altfel, un afacerist cunoscut în comună ca un apropiat al tuturor celor care au condus primăria în ultimele două decenii, el derulând afaceri cu instituţia în valoare de aproape 20 de miliarde de lei vechi.
Ţuhaşu şi-a întors însă armele împotriva PSD, după ce Mihai Argintaru, pe perioada cât a fost viceprimar cu atribuţii de primar, i-a tăiat social-democratului robinetul de bani publici de la Primăriei Padeş.
Gestul lui Argintaru nu a fost uitat de către Ţuhaşu, vorbesc localnicii comunei, care spun că cel din urmă a spus că va face tot posibilul pentru a-l împiedica pe liderul social-democrat să ajungă în fosta funcţie.

puiu diaconescu (3) insNicolescu şi Puiu Diaconescu, prieteni de bussines
Social-democratul Nicolescu nu s-ar fi apropiat însă doar înainte de şedinţa de CL de PNL. Acesta este bănuit că ar fi făcut asta şi după ordinara de CL, dovadă că Nicolescu ar fi fost văzut într-un local din Baia de Aramă, la masă cu Puiu Diaconescu şi cu Gheorghe Grivei, ambii participanţi la şedinţa din primărie.
Surse demne de toată încrederea susţin că Nicolescu ar fi bătut palma cu Puiu Diaconescu, şi în baza unei prietenii de peste un deceniu şi jumătate care îl leagă de actualul liberal. Cei doi erau buni prieteni când afaceristul avea legături cu primăria condusă atunci de Nicolescu.

Pentru că Padeşul este de câteva săptămâni fără viceprimar, atribuţiunile funcţionarului lipsă au fost preluate de secretarul primăriei, Niţă Argintaru.
Anamaria Stoica

3 COMENTARII

  1. Tradare tradare dar s o stim si noi! Poate ne spune domnul Argintaru ce pregatire profesionala are , pe unde a mai lucrat si ce l recomanda pt functia dorita? Parca a mai fost viceprimar cu atributii de primar si timp de 6 luni nu a facut nici o sedinta de fond funciar desi sunt sute de persoane care asteapta sa li se retrocedeze terenurile, dandu si ulterior demisia cand a iesit Troaca din puscarie.
    Poate ne spune cu ce l a convins pe domnul Pora sa nu se prezinte la sedinta? acest domn Pora care ocupa functia de director de scoala nu a votat 3 proiecte in 3 ani de mandat! In rest el se abtine la vot ca nu l duce capul sa ia o decizie! Este atat de las incat nici nu vine la sedinte sa si spuna punctul de vedere si sa si l asume!
    Si mai crede ca se va pensiona din functia de director!
    Daca bateau palma asa cum sustine Argintaru dc nu a tradat Nicolescu?( doar prietenia cu Diaconescu e veche de 10 ani)
    PS : mai uitati va baieti la tv! Voi nu vedeti ca s au saturat romanii de hotii de pesedisti?

Dă-i un răspuns lui costy Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here