La o zi după “electorala” lui Iohannis! – Preşedintele comisiei de împărţire a donaţiilor pentru sinistraţii din Novaci a demisionat

448

Dănuţ Ghiţu, preşedintele comisiei de primire şi distribuire a ajutoarelor pentru sinistraţii din Novaci, constituită după viitură la nivelul primăriei din localitate, a demisionat vineri din funcţie. Nu înainte de a da însă declaraţii la Poliţia Novaci, în urma acuzelor numeroase legate de felul discreţionar în care ar fi fost distribuite bunurile pe la sinistraţii din localitate. Ghiţu, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă(SVSU) Novaci, susţine astfel că acuzele care i se aduc lui şi comisiei nu ar fi fondate, şi că va rămâne ca organele de anchetă să stabilească dacă bunurile s-au dat sau nu pe “ochi frumoşi”, în cauză existând liste de inventar şi alte documente justificative. Demisia de vineri a lui Ghiţu survine însă la doar o zi după ce şeful PNL, Klaus Iohannis a ajuns electoral la Novaci pentru a împărţi donaţiile, constând în produse alimentare, haine, mobilier şi materiale de construcţii, venite în localitatea liberală pe linia ACL Alba.

Poliţia Novaci a constituit, la finalul săptămânii trecute, un nou dosar penal în urma acuzelor primite la 112 conform cărora ajutoarele venite în localitate pentru sinistraţi, s-ar fi împărţit incorect de către comisia constituită cu acest scop la nivelul primăriei din localitate. Existenţa cercetărilor sunt confirmate de reprezentanţii Poliţiei Novaci. De altfel, de la viitură până în prezent, sesizările la 112 legate de felul în care s-a acţionat după inundaţii, au curs, acestea fiind date spre cercetare, unităţii competente din zonă, adică Poliţiei Novaci.

ACL Alba l-a scos în faţă pe prezidenţiabilul Iohannis
iohannis novaciScandalul, iniţiat imediat după viitură, a ajuns însă la cote maxime, după ce joi, la Novaci, au venit şi ajutoare de la Alba, însoţite de şeful PNL, Klaus Iohannis. De altfel, aspirantul la preşedinţia României a ajuns, joi, în oraşul Novaci, alături de preşedintele PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, însoţind, ambii, un transport de ajutoare din partea ACL. Acestea au constat în zahăr, ulei, paste făinoase, făină, orez, conserve, dar şi în mobilă second hand şi haine, toate fiind donate sinistraţilor din Novaci, de localnici la iniţiativa liberalilor şi democrat-liberalilor din Alba. Chiar dacă donaţile nu au venit de la ACL Sibiu, Klaus Iohannis, candidatul ACL a fost chemat în zonă pentru a da “greutate” prezidenţială şi electorală donaţiilor din judeţul său vecin.

Reprezentanţii CJ Alba, la Novaci
iohannis novaci 2De altfel, delegația județului Alba a fost primită joi la primăria gorjeană chiar de către primarul orașului gorjean, Dumitru Leuștean, venit la instituţie deşi era în concediu. Edilul a fost astfel informat că reprezentanți ai Alianţei Creştin Liberale(ACL) Alba au adunat de la membrii și simpatizanții lor alimente neperisabile (zahăr, ulei, paste făinoase, făină, orez, conserve), mobilă second hand și haine, toate cu scopul de a fi donate sinistraților din Novaci. Toate acestea au fost duse joi la Centrul Local Novaci, apoi au fost împărțite oamenilor din localitate.
În timp ce reprezentanții județului Alba erau la primărie, la Novaci a ajuns şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis, însoțit de senatorul de Alba, Teodor Atanasiu.
iohannis novaci 5Împreună cu primarul din localitate, cu vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman și Ștefan Bardan, de la APA CTTA, primarul Sibiului a vizitat apoi două dintre zonele cele mai afectate de viiturile care au lovit Novaciul. “Iohannis s-a arătat interesat de proporțiile dezastrului, dar mai ales de măsurile care se iau la nivel local pentru ca viața să reintre cât mai repede în normal”, relatează jurnaliştii de la alba24.ro care au însoţit convoiul cu ajutoare la Novaci.

Acţiunea ACL Alba, spălată de ACL Gorj
La nivel de ACL Gorj, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii acestei alianţe au încercat, în schimb, să susţină că Iohannis nu a venit la Novaci, localitate cu primar PNL, în campanie electorală. Fără să spună ceva despre ajutoarele ACL Alba, biroul de presă al ACL Gorj au încercat, vineri, să-i spele imaginea propriului candidat la preşedinţie astfel: “co-preşedintele ACL, Klaus Iohannis a ajuns la Novaci, într-o vizită privată. Iohannis a rămas foarte puţin timp la Novaci, a evaluat situaţia şi a discutat cu primarul liberal Dumitru Leuştean şi câţiva sinistraţi. La Novaci au sosit şi autorităţile judeţene din Alba, care au adus materiale de construcţii, produse alimentare şi obiecte de mobilier pentru sinistraţi”.

Apel la 112 pentru împărţirea ajutoarelor ACL
iohannis novaci 6De alfel, localnicii au priceput din prima că vizita este electorală şi chiar s-au temut că ajutoarele se vor da doar celor care susţin partidele din ACL, motiv pentru care au sunat la 112 şi au reclamat că ajutoarele împărţite de Iohannis şi avizate de comisia constituită la nivelul Primăriei Novaci ar fi ocolit adevăraţii sinistraţi, bunurile oprindu-se, mai iohannis novaci 7ales, la votanţii PNL.
Contactat telefonic, primarul Dumitru Leuştean nu a răspuns pentru a comenta acuzele apărute după vizita autorităţilor din Alba şi cea a lui Atanasiu şi Iohannis.

Ghiţu: “Am dat declaraţii, dar acuzele nu sunt fondate”
iohannis novaci 8Chiar dacă nu a fost de găsit, edilul nu poate contesta ancheta desfăşurată de Poliţia Novaci în legătură cu ajutoarele pentru sinsitraţii din localitate şi nici faptul că localnicii au sunat la 112 să reclame că acestea au ajuns la cine nu iohannis novaci 9trebuie. De altfel, printre cei care au fost invitaţi, săptămâna trecută, la Poliţia Novaci pentru declaraţii în legătură cu felul în care s-au distribuit bunurile pentru sinistraţi s-a aflat chiar preşedintele comisiei care a avizat distribuirea, Dănuţ Ghiţu. “Am dat declaraţii la Poliţie chiar dacă acuzele nu sunt fondate. Nu s-a pus deloc problema ca donaţiile să se împartă la alţi cetăţeni decât la cei afectaţi de inundaţii. S-au dat persoanelor afectate de inundaţii şi celor sinistrate”, susţine Ghiţu care menţionează însă că vineri, la o zi după vizita electorală a lui Iohannis a demisionat din funcţie.

Leuştean, obligat să numească alt preşedinte peste ajutoare
iohannis novaci 10“Am demisionat vineri din funcţia de preşedinte al comisiei de primire şi distribuire a donaţiilor. Domnul primar Leuştean nu a numit încă pe nimeni în locul meu, dar, probabil, o va face luni”, a declarat Ghiţu, convins fiind că astfel acuzele la adresa felului în care s-au împărţit bunurile se vor estompa. “Eu am fost transparent faţă de poliţie, iohannis novaci 11faţă de felul cum s-au distibuit ajutoarele, am făcut inventarierea bunurilor corect. Nu sunt motiove să fiu acuzat..”, completează şeful SVSU Novaci.

“Eu nu trăiesc dintr-o conservă”!
iohannis novaci 12Mai mult, Dănuţ Ghiţu crede că oamenii sunt răutăcioşi pentru că l-au acuzat că nu ar fi împărţit corect ajutoarele. “Eu nu trăiesc dintr-o conservă, dar oamenii sunt răi…”, a conchis Ghiţu, al cărui loc în comisia Primăriei Novaci va fi luat astăzi de un alt angajat al instituţiei publice. Asta în timp ce poliţiştii din localitate vor lua, în continuare, iohannis novaci 13declaraţii de la sinistraţi în legătură cu bunurile primite şi vor compara listele de inventar cu produsele ajunse în Novaci şi distribuite sinistraţilor.
iohannis novaci 14Nu ar fi exclus ca anchetatorii să ajungă să-i ia declaraţii în acest dosar chiar şi şefului PNL Alba, Teodor Atanasiu, şi prezidenţiabilului Klaus Iohannis. Asta legat de cantităţile de ajutoare aduse joi, “neelectoral”, la Novaci…
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here