La Muzeul Tezaurului Băncii Naționale a României de la Mănăstirea Tismana, județul Gorj

242

Recent am avut prilejul, ca împreună cu un grup de prieteni englezi, aflându-ne într-un tur turistic al Gorjului de sub munte, să vizităm Mănăstirea Tismana și totodată Muzeul Tezaurului Băncii Naționale a României înființat și deschis în apropierea acesteia, cu aproape un deceniu în urmă. Interesant este de menționat faptul că pe parcursul vizitei la acest locaș muzeal am beneficiat de prezența, explicațiile și ghidajul oferite de domnul Gheorghe Birău, fost director al Sucursalei Gorj a BNR peste trei decenii și omul care a fost inițiatorul acestui interesant proiect de înființare a unui muzeu chiar pe locul unde a fost păstrat, pentru o vreme tezaurul României. Astfel am aflat faptul că, în condițiile vitrege în care se afla România la începutul anului 1944, în timpul celui de-Al Doilea Răzbi Mondial, când trupele Armatei Roșii se aflau la granițele României care se confrunta cu iminenta invazie a acestora, guvernul român a început să examineze soluțiile și planurile legate de protejarea rezervei de aur a Băncii Naționale a României de o eventuală capturare a acestuia de către inamic. Evident că decidenții de la acea vreme ai României, luau în calcul și soarta tezaurului de aur al BNR din Primul Război Mondial.
Printre soluțiile inițiale luate în calcul de către administrația Băncii Naționale și guvernul României, se afla și aceea de a trimite tezaurul fie în Elveția, fie în Turcia, Dar autoritățile române, aflându-se în fața refuzului celor două țări de a găzdui și a garanta tezaurul României, s-au căutat soluții pentru depozitarea acestuia pe teritoriul național.
Printre soluțiile luate în discuție s-a aflat transportarea tezaurului la Sibiu, dar în final nu a fst agreată. Apoi s-a discutat despre dispersarea și ascunderea tezaurului în mai multe orașe din țară, dar nici această varianță nu a părut a fi fezabilă. În cele din urmă, Consiliul general al Băncii Naționale a României, a hotărât în cadrul reuniunii sale din data de 7 iunie 1944, să mute întregul tezaur la Mănăstirea Tismana din județul Gorj și să-l depoziteze în pivnița acesteia, iar în caz de necesitate în peștera aflată la baza masivei stânci de calcar de lângă mănăstire. Ca măsură extremă de siguranță, în cazul invaziei, se avea în vedere dinamitarea stâncii și blocarea intrării în peșteră. Propunerea B.N.R. a fost aprobată de guvern, iar la sfârșitul lunii iunie 1944, cu acordul Mitropolitului Olteniei și al Comisiei Monumentelor Istorice, au fost efectuate lucrări în pivnița mănăstirii în vederea primirii aurului Băncii Naționale a României. Astfel, în perioada 8-22 iulie 1944, au fost transportate și depozitate în pivnița Mănăstirii Tismana 192,4 tone de aur reprezentând stocul de aur al Băncii Naționale a României și 2,74 tone de aur aparținând Poloniei ce fuseseră încredințate BNR la sfârșitul anului 1939.
După 23 august 1944, odată cu alăturarea României la coaliția Națiunilor Unite și a ostilităților ce se întrevedeau a avea loc pe teritoriul național, noul guvern condus de generalul Constantin Sănătescu a decis întărirea pazei obiectivului de la Mănăstirea Tismana, comanda fiindu-i încredințată generalului Titus Gârbea, comandantul Corpului IV Artilerie. Ulterior, a fost luată decizia de mutare aurului din pivnița mănăstirii în peștera din apropierea acesteia, iar la 6 septembrie 1944, casierul central al BNR – Romulus Roman, a primit misiunea de a coordona mutarea aurului.
Operațiunea de mutare a aurului s-a desfășurat între 14 și 16 septembrie 1944 de către militarii din corpul de pază al tezaurului, iar la finalizarea lucrărilor, intrarea în peșteră a fost betonată.
Ulterior, la 19 ianuarie 1945, din ordinul Băncii Naționale a României, din tezaurul depus în peștera de la Mănăstirea Tismana au fost retrase 10,21 tone de aur. Din această cantitate, 5,32 tone aur au fost predate Monetăriei Naționale în vederea baterii medaliei ,,Ardealul Nostru”, iar restul aurului a fost depus în spațiile securizate din sediul central al BNR din București. Tezaurul BNR a fost readus la București, în trei transportului realizate pe calea ferată în perioada 26 ianuarie – 4 februarie 1947. În final menționăm faptul că Muzeul Băncii Naționale a României de la Mănăstirea Tismana a fost amenajat în peștera din apropierea mănăstirii unde efectiv a fost păstrat tezaurul BNR, pentru o perioadă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acesta fiind inaugurat în data de 26 iulie 2016, în prezența guvernatorului BNR, Mugur Isărescu și a ÎPS Irineu – Mitropolitul Olteniei. Vizitarea acestui muzeu ne reamintește de eforturile națiunii române depuse în vremuri extrem de complicate și critice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a păstra în condiții de securitate tezaurul de aur al Bănci Naționale a României, reconstituit prin eforturi considerabile după pierderea tezaurului său în timpul Primului Război Mondial, care fusese trimis spre păstrare la Moscova și care nu a mai fost restituit niciodată.
dr. Victor Troacă / UZPR – Filiala ,,Jean Bărbulescu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here