La Motru – Se oferă bonificație pentru persoanele juridice ce plătesc impozitul în primele trei luni ale lui 2020

2047

Pentru prima dată, în municipiul Motru, persoanele juridice beneficiază de o scutire de 10%, dacă își plătesc impozitele până la data de 31 martie a acestui an. Acest lucru este posibil, urmare a unui proiect de hotărâre propus de viceprimarul Cosmin Morega și aprobat în octombrie de consilierii locali.

Acordarea unei astfel de scutiri contribuie în mod cert la încasarea, ca venituri la bugetul local, a unor sume importante, reprezentând impozite și taxe locale, inclusiv amenzi, datorate de contribuabilii persoane juridice.
,,Era necesară o astfel de decizie având în vedere că și persoanele juridice, ca și cele fizice, ar fi trebuit, mai demult, să beneficieze de o bonificație pentru plata impozitelor și taxelor locale, în primele trei luni ale anului. Acest lucru duce la o colectare mai bună și mai repede a taxelor și impozitelor și o gură de oxigen prentru persoanele juridice”, a declarat viceprimarul Morega. De altfel, Motru este printre ultimele localități din județ care nu aplicaseră o astfel de bonificație persoanelor juridice. La Motru, doar persoanele fizice au beneficiat de această bonificație în ultimii ani. Persoanele juridice simt astfel un sprijin din partea CL Motru, prin această hotărâre, mai ales că în ultima perioadă numeroase firme au plecat din municipiu pentru localități care le ofereau inclusiv această facilitate.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here