La mijloc de cireşar, posibil să mergem la Săcelu

1105

Odată cu relaxarea măsurilor anti-COVID, autoritățile județene doresc ca pe la jumătatea lunii viitoare să fie în măsură a deschide şi administra în conformitate cu cerinţele stabilite staţiunea gorjeană Săcelu.
Să le dorim succes în demersul lor, iar pentru cititorii noştri haideţi să reamintim câteva repere ale locului ce lesne ar putea fi numit „TECHIRGHIOLUL GORJULUI”. Peisaje ce-ţi taie respiraţia, sătucuri agăţate parcă de munte, forme şi fenomene carstice care încântă ochiul, locuri de un pitoresc aparte încărcate de istorie şi, nu în ultimul rând, salba de biserici şi mănăstiri – iată numai câteva dintre frumusețile ce se dezvăluie celor dornici să străbată traseul ce se deschide prin depresiunea subcarpatică olteană spre partea de est a Gorjului.

Depresiunea Câmpul Mare este cea mai întinsă din tot ţinutul gorjean, fiind încadrată de dealurile Cârligeilor şi Maghereştilor. De aici, din intersecţia rutieră ce se deschide privirilor dacă pornim spre stânga, după mai bine de 7 km, vom ajunge în staţiunea Săcelu, mică, dar importantă la nivel local, atât ca aşezare, cât şi din punct de vedere balneologic. De o parte şi de alta, dealurile Cioaca şi Ivana, împreună cu plantațiile de pomi fructiferi, viţă de vie şi, nu în ultimul rând, pădurile şi pășunile, conferă cochetei localităţi submontane un climat plăcut şi reconfortant.
Încă de la început, în partea de sud a localităţii pot fi distinse urmele termelor construite de romani cu mai bine de 17 secole în urmă. Tot prin aceste locuri trecea un drum roman strategic spre Alutus (Olt), drum ce se ramifica şi spre două localități de atunci, aflate pe teritoriul Gorjului de azi (Iezureni şi Glodeni).
Stațiunea Săcelu este situată la o altitudine de 340m pe valea pârâului Blahniţa, în partea nord-estică a Gorjului. Izvoarele de aici erau cunoscute de mai bine de două milenii, din vremea dacilor, fiind folosite de atunci la ameliorarea unor boli. Romanii, după cucerirea Daciei, au amenajat întreg perimetrul, construind aici terme, precum şi un castru ale cărui ruine se mai pot vedea şi în ziua de azi. Tot pe aceste locuri se mai pot vedea ruinele unor monumente închinate zeilor de către cei s-au tămăduit cu ajutorul apelor din zonă. Este păstrată chiar o inscripție în piatră ce aminteşte că un cetăţean roman pe nume Marcus Tiberius s-a vindecat prin acţiunea binefăcătoare a apelor şi închina aceste izvoare zeilor Esculap şi Hygeea. Săcelu este menţionat cu numele de azi din secolul 17-18. Prin anul 1840, băile erau proprietatea lui Dumitrache Săceleanu, care a şi făcut primele amenajări balneologice moderne. Primele analize ale apelor minerale de aici au fost făcute în anul 1866, de către chimistul C. Stabil, şi repetate ceva mai târziu de Gr. Ştefănescu şi P. Poni. Acestea au evidențiat faptul că apele izvoarelor studiate conțin cantități importante de sulf, iod, sare, magneziu şi fier, iar în cantităţi mai mici stronţiu, litiu şi bor. În Dicţionarul Geografic al Judeţului Gorj, editat la Tg. Jiu, în anul 1892, este făcută prima prezentare a stațiunii, izvoarelor minerale, precum şi a stabilimentelor existente pe atunci. Particularitățile climatice, aerul tare şi curat, precum şi proprietățile apelor minerale existente au determinat mulţi specialişti balneologi să numească Săcelu drept „Techirghiolul Gorjului”.
Un fenomen interesant ce îl prezintă apa bazinelor din Săcelu este culoarea diferită ce o capătă în funcţie de anotimp. Studii de specialitate, efectuate în cadrul Institutului de Inframicrobiologie din Bucureşti, începând din anul 1979, au evidențiat faptul că bacteriile, plantele şi vietăţile microscopice ce trăiesc în bazine, dinamica lor, precum şi relațiile dintre ele şi mediul abiotic sunt principalele cauze ce provoacă colorarea diferită a apei. Dintre acestea, bacteriile sulfuroase şi fotosintetizante, colorate de obicei în roşu şi verde, determină nuanța predominantă a apei. Culoarea roz-zmeurie a apei şi a bacteriilor din sedimente indică prezenţa fotobacteriilor dezvoltate în masă. Culoarea verde-deschisă sau verde-alburiu este pusă pe seama proceselor de oxidare ce o suferă apa din foraj care pătrunde în bazin. Un fapt curios îl prezintă apa din bazinul 4, ce poate suferi variații bruşte ale culorii, coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile din el. Astfel, aceasta poate fi zmeurie, roz – lăptoasă, verzui-albicioasă ori verzui închisă, coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile ce se dezvoltă şi care prezintă un caracter instabil, înlocuindu-se de multe ori cu viteză.
Mugurel PETRESCU