La împlinirea a 45 de ani, Constantin Preoteasa a sărbătorit cu un tort imens

720
ctin preoteasaŞeful Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj a sărbătorit ieri împlinirea a 45 de ani. Cu această ocazie, el şi-a dorit un tort imens, de fructe şi îmbrăcat în ciocolată. Zis şi făcut! Aniversatul împreună cu familia şi prietenii apropiaţi, în total peste 30 de persoane, au luat o binemeritată masă la un restaurant din municipiul Târgu Jiu. Familia Preoteasa făcuse rezervarea cu ceva timp în urmă, şi când au ales meniul, au ales şi tortul.

„Le-am spus de dinainte să nu apară vârsta mea pe tort, ci doar semnificativul „La Mulţi Ani””, ne-a declarat Constantin Preoteasa.

Chiar dacă a fost ziua sa, acesta s-a prezentat la serviciu în mod normal, chiar mai devreme cu 15 minute de începerea programului. A fost urecheat de către angajaţii instituţiei şi felicitat. „Ieri, dimineaţă, odată cu felicitările, am primit şi câteva sticle de whisky”, a completat directorul de la Protecţia Copilului Gorj. Acesta a primit faxuri de felicitări de la preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, precum şi de la prefect, Ion Florescu. În rest, telefoane de la subprefecţi şi de la vicepreşedinţii CJ Gorj, precum şi de la zecile de cunoştinţe ale sale.
Bucuria sa cea mare a fost reprezentată de sosirea copiilor săi, care sunt domiciliaţi la Bucureşti. De asemenea, şeful se aştepta şi la o surpriză plăcută din partea soţiei, pe care ştia că o va primi abia la lăsarea serii. „Am încredere că soţia îmi va lua ceva frumos, ca de fiecare dată. Câte un lănţişor, un bibelou frumos sau o cămaşă… Ştie ea gusturile mele”, a încheiat Preoteasa.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here