La granița Gorjului, Primul refugiu ecologic de supraviețuire montană se montează în acest weekend

1496

Salvamontiștii gorjeni și hunedoreni, alături de alți iubitori ai muntelui, montează, în acest sfârșit de săptămână, primul refugiu de supraviețuire montană realizat integral din materiale reciclabile. Refugiul Scărișoara va fi montat la granița dintre județele Hunedoara și Gorj, la limita parcurilor naționale Retezat și Domogled Valea Cernei.

Primul refugiu de supraviețuire montană realizat integral din materiale reciclabile va fi construit din module care se vor ambala precum un lego. Capacitatea acestuia este de 8 locuri, în interior fiind prevăzut cu priciuri pentru dormit, loc de servit masa, loc de uscat haine și de făcut focul. În acest refugiu se pot adăposti iubitorii muntelui, care sunt surprinși de vremea rea. “Este primul refugiu de acest gen, montat în munții din țara noastră, fiind realizat din materiale cu caracteristici prietenoase cu natura. Va fi funcțional începând de luni. Vor fi lăsate acolo și alimente neperisabile, pe timpul iernii, acestea fiind asigurate de către un sponsor, iar refugiul în sine este achiziționat tot de un sponsor prieten al Salvamont România”, a mărturisit Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj. În interior vor fi afișate recomandări și pentru cei care sunt nevoiți să se adăpostească aici, precum și alte mesaje utile acestora.
Refugiul Scărișoara va fi montat în acest weekend, la o altitudine de peste 2000 de metri, la granița dintre județele Hunedoara și Gorj, la limita parcurilor naționale Retezat și Domogled Valea Cernei. Alături de salvamontiștii din cele două județe, la montarea adăpostului vor participa și mulți iubitori ai muntelui, care vor oferi forță de lucru. Potrivit directorului Salvamont Gorj, se dorește ca pe viitor să fie montate cât mai multe astfel de refugii în munții din România, salvându-se, astfel, mai multe vieți omenești.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here