La Grădiniţa „Tudor Vladimirescu” – Activităţi excepţionale pentru Cercul Pedagogic

412

Picture 089Grădiniţa „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu a fost gazda unui Cerc Pedagogic, desfăşurat în urmă cu câteva zile. Cercul a constituit ocazia perfectă pentru ca educatoarele unităţii să-şi demonstreze măiestria pedagogică.

Cercuri pedagogice se desfăşoară la toate unităţile şcolare. Reuşita unei asemenea activităţi poate fi garantată, însă, doar de modul cum cadrele didactice ştiu să pregătească activităţile educative. Într-una din zilele săptămânii trecute, Grădiniţa „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu a fost gazda Cercului Pedagogic la grupa pregătitoare, prilej cu care educatoarele acestei grădiniţe Picture 095au demonstrat toată priceperea şi măiestria pedagogică în realizarea unor activităţi demonstrative de înaltă ţinută. În acest sens, educatoarea Ana Stoiconu a coordonat şi a desfăşurat lecţia demonstrativă cu grupa pregătitoare; Elena Paicu a susţinut un program artistic la grupa mare, iar Adela Pătrăşcoiu a prezentat o dramatizare – „Balada cerbului cu stea-n frunte”.

Preşcolarii implicaţi în activităţile desfăşurate cu ocazia Cercului Pedagogic au dat dovadă de disciplină şi s-au arătat, totodată, foarte receptivi în privinţa participării la astfel de evenimente. În ciuda vârstei lor fragede, micuţii erau foarte siguri pe ei şi, deloc timoraţi, au dat tot ce aveau mai bun şi au demonstrat, astfel, că eforturile depuse de educatoarele lor pentru a-i învăţa şi a-i pregăti pentru viitor au dat roade.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here