La Gorj, Peste 250 de participanţi la Marşul Factorilor Poştali

568

La sfârşitul săptămânii trecute, chiar în ziua de Sânziene, a avut loc o nouă ediţie a Marşului Factorilor Poştali. Preşedintele Sindicatulului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) – filiala Gorj, Radu Bălan, spune că la ediţia din acest an au participat peste 250 de persoane.

SLPR Gorj a organizat, împreună cu C.N. Poșta Română S.A.- Oficiul Județean de Poștă Gorj, o nouă ediţie a Marşului Factorilor Poştali. Evenimentul s-a desfăşurat în data de 24 iunie, fiind un adevărat succes. „Peste 250 de colegi din FAMILIA SLPR Gorj au participat la cea de-a 38-a ediţie a Marşului Factorilor Poştali. O manifestaţie de succes din nou. Felicitări câștigătorilor şi participanților! Mulțumim tuturor invitaților!”, a declarat Radu Bălan, preşedintele Sindicatulului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) – filiala Gorj.
Competiția Marșul Factorilor Poștali este una cu tradiție în rândul poștașilor. În acest an, evenimentul a ajuns la ediția cu numărul XXXVIII. Proba de Marș s-a desfășurat la categoriile masculin și feminin. Câștigătorii au primit premii în bani, diplome, trofee și medalii. Pe podium au urcat: Despina Claudia Dragomir, Silvia Boghici şi Maria Niculescu, iar la masculin: Cosmin Penesel, Ion Moraga şi Cătălin Catuţoiu. Cei clasați pe locul I, atât la masculin, cât și la feminin vor participa la faza națională a competiției, ce se va desfășura la sfârşitul acestei luni.
Trebuie precizat faptul că la competiţie au participat şi copii, cu toţii fiind premiaţi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here