La Gorj – Federația Univers își sabotează proprii lideri de sindicat

982

Trei dintre liderii de sindicat din CE Oltenia, afiliați Federației Univers, conduse în Gorj de către Adrian Marciuc, sunt acuzați că “deranjează” colegii pentru că atacă, prin declarații publice, administrația, dar și lipsa lor de reacție la problemele sociale din companie. Din acest motiv, câțiva lideri deranjați au întocmit și semnat o solicitare către conducerea centrală a Federației Univers, cerând prin intermediul acesteia excluderea celor trei din acest organism, dar, mai ales, din Comisia Mixtă Administrație-Sindicate a CEO. Adresa făcută în secret ar fi fost transmisă președintelui federației Nicolae Buzea, în urmă cu o săptămână, acuză Crețan, Bunoaica și Dumitru.

Adresa către Federația Univers a fost semnată de președintele Adrian Marciuc, de vicepreședintele Gabriel Căldărușe și de către Petre Mămăligă, toți trei făcând parte din structura de conducere centrală a acestui for. Cel puțin asta susține liderul sindical de la Lupoaia, Nicu Bunoaica, care menționează că a aflat de adresă la finalul săptămânii trecute chiar de la persoane din Federația Univers.
“Am aflat că adresa cu cei trei semnatari s-a înregistrat la Federație, s-a pus în discuție, dar nimeni din conducere nu a fost de acord cu aceasta, știut fiind că sindicatele pe care le conducem eu, Crețan și Dumitru, sunt organisme ale muncitorilor, care permanent au luptat împotriva nedreptăților sociale, discrepanțelor salariale și abuzurilor administrației la adresa salariaților.
Este jenant însă că și colegii noștri de la Gorj se pretează la astfel de acțiuni, arătând astfel că nu vor să deranjeze administrația companiei, după ce am făcut public că la CEO se dau salarii sub minimul pe economie și am deschis procese pentru cei care și-au pierdut drepturi salariale pe care fosta și actuala administrație le-a făcut uitate”, a explicat Bunoaica.

Pe la spate
Liderul de sindicat susține că se aștepta la acest joc murdar al colegilor de la Gorj din conducerea centrală, deoarece acest demers le-ar fi, de fapt, specific.
“Ar fi trebuit să fi făcut adrese să rezolve și ei problemele ridicate de noi, dar nu au făcut asta, au evitat chiar să ne spună, bărbătește, că sunt nemulțumiți. Și astfel în timp ce liderii de la FNME acuză public impotența actualei administrații în problemele din minerit, cei de la Univers încearcă să ne pună nouă pumnul în gură”, a completat liderul de la Motru.
“Singurii lideri de sindicat care mai luptă pentru oameni, în ciuda atacurilor administrației care se vede că intervine chiar în sânul Federației Univers, suntem noi! Ne comparăm noi cu Iovan, de exemplu, care și-a angajat toată familia în companie? Și nu este doar Iovan singurul cameleon sindical, care s-a arătat deranjat de noi, sunt și alții care gândesc ca semnatarii acelei solicitări.
Sunt și alții care nu ne văd cu ochi buni că nu am acceptat ofertele ce ne-au fost făcute de administrație. Legat de demersul celor trei, acesta nu ne-a deranjat, deoarece ne-am așteptat. Nu ne este teamă nici de conducerea centrală, deoarece noi luptăm pentru oameni”, a menționat și Ion Dumitru, liderul Sindicatului Viitorul Nostru Minier Pinoasa.

FNME critică, Univers tace!
La finalul săptămânii trecute, Nelu Roșca, liderul FNME de la Roșiuța, a cerut reprezentanţilor Ministerului Energiei să verifice activitatea conducerii Complexului Energetic Oltenia. Acesta a mai declarat că în Directorat se doarme, în timp ce în cariere sunt lipsuri majore. Despre aceste lucruri, de fapt, Bunoaica, Dumitru și Crețan au făcut, în mass-media, în ultimele luni, adevărate foiletoane. Dumitru Pârvulescu a spus și el, vineri, la fel ca liderii Univers, că activitatea minieră din CEO a fost lăsată de izbeliște, fapt care a generat o situație destul de gravă. Liderul FNME a menționat că, din cauza faptului că, de ani de zile, în cariere nu s-au mai făcut revizii și reparații, au început să apară probleme majore. În timp ce liderii FNME nu mai cocoloșesc administrația, spunând pe față problemele din minerit, la Federația Univers liderii tac chitic.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here