La Gorj – Bursa locurilor de muncă, un succes pentru 26 de şomeri

457

bursa1Bursa generală a locurilor de muncă care s-a desfăşurat vineri, 27 aprilie, în toate judeţele ţării, a fost încununată de succes pentru un număr de 26 de şomeri gorjeni, care, în urma prezentării în faţa angajatorului cu CV-ul, aceştia au fost angajaţi pe loc.

La evenimentul de vineri de la Casa de Cultură a Sindicatelor Târgu-Jiu au participat 656 de persoane de toate vârstele care se aflau în căutarea unui loc de muncă. Din aceştia, 26 au fost angajaţi pe loc, iar alţi 332 au fost programaţi la interviuri şi probe de lucru. Bursa s-a deschis de la orele 10:00 ale dimineţii şi s-a încheiat după orele prânzului. „Evenimentul din acest an demonstrează că oamenii vor să-şi caute un loc de muncă, iar cei care au fost deja recrutaţi arată că sunt semne de revenire economică la nivelul judeţului nostru. Ne-au ajutat foarte multe standurile Eures, cel al bursa2Inspectoratului Teritorial de Muncă şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean”, a declarat Romeo Chiriac, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, organizatorul Bursei.

52 de angajatori prezenţi

Un lucru semnalat de reprezentanţii AJOFM Gorj a fost acela că invitaseră puţin peste 200 de firme, însă doar 40 şi-au anunţat prezenţa. “Din fericire, deşi îşi anunţaseră prezenţa doar 40 de angajatori de la nivelul judeţului, în sală au fost prezenţi cu oferte de muncă 52 de firme”, a precizat Chiriac. Cei 52 de angajatori au oferit 534 de locuri de muncă, iar la Bursă au participat 656 de persoane, şomeri şi absolvenţi de instituţii medii sau superioare.

80 de locuri pentru cei cu studii superioare

Din cele 534 locuri de muncă vacante oferite de firmele prezente la Bursa de vineri, 80 de job-uri erau menite pentru absolvenţii de studii superioare în meseriile de economişti, consilieri economici, ingineri constructori. Restul de 454 de job-uri vacante prezentate vineri la Bursa generală a locurilor de muncă au fost pentru candidaţii cu studii medii şi pentru necalificaţi, cele mai multe fiind pentru confecţioneri îmbrăcăminte, lucrători în construcţii, zidari, tencuitori, tâmplari, dulgheri, parchetari, bucătari, ospătari.

Urmează monitorizarea

Conform reprezentanţilor AJOFM, la o lună de la organizarea Bursei generale a locurilor de muncă, va avea loc monitorizarea participanţilor, fie ei angajatori, fie a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. “Vom vedea cum au fost încadraţi în muncă cei care au fost angajaţi pe loc, precum şi cei selectaţi pentru interviuri sau probe de lucru. De asemenea, vom analiza şi chestionarele culese de la toţi participanţii, că poate îi ajutăm şi pe alţii să îşi găsească un job”, a adăugat Romeo Chiriac.

Cursurile, un ajutor

Tot pentru a spori numărul angajărilor în rândul şomerilor gorjeni, lunar, AJOFM Gorj organizează cursuri de (re)calificare. Pentru această lună, sunt organizate cursurile de asistent de gestiune-contabil, lucrător în hoteluri, ospătar, vânzător în alimentaţie, lucrător în comerţ. Numărul şomerilor angajaţi în primul trimestru al acestui an datorită absolvirii unuia dintre cursurile organizate de această instituţie este de 176. La ora actuală, AJOFM Gorj are în derulare 14 cursuri la care participă circa 400 de cursanţi. Rata şomajului în judeţul Gorj la sfârşitul lunii martie a fost de 7,27%, corespunzătoare unui număr de 10.709 şomeri. Dintre aceştia, 5.207 de şomeri sunt indemnizaţi, iar 4.694 sunt femei.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here