În ciuda faptului că mii de gorjeni deţin carduri profesionale europene, niciun angajator de la nivelul judeţului nostru nu s-a încumetat să-şi achiziţioneze un cititor de astfel de carduri.
Scopul cardurilor profesionale europene este sporirea şanselor şomerilor de a se angaja şi reducerea birocraţiei pentru cei care beneficiază de venit minim garantat. Cardurile şi implementarea sistemului informatic în care ele pot fi folosite sunt finanţate din bani europeni, prin POSDRU. Acordarea acestor carduri profesionale este rezultatul unui proiect cu finanţare europeană, cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013“, care se numeşte „Cardul profesional european – soluţie europeană în căutarea unui loc de muncă“ şi este implementat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în parteneriat cu o firmă specializată din Bucureşti.
“La nivelul judeţului nostru, am eliberat un număr de 685 de carduri profesionale europene. Niciun angajator nu are aparat de citit aceste carduri. Un astfel de cititor costă circa 1.000 lei şi aşteptăm eventual lansarea unui nou proiect prin care firmele să fie dotate cu astfel de aparate. Abia când angajatorii vor primi aceste cititoare, cardurile profesionale europene vor putea fi folosite”, a declarat Ana-Maria Niculescu, director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj.
Ce date conţine cardul?
Pe cardul profesional este stocat CV-ul candidatului în format Europass, care conţine: nume, prenume, adresă fizică şi virtuală, naţionalitate, data naşterii, sexul şi ultimul loc de muncă al deţinătorului. În sistemul cardului sînt stocate informaţii despre locurile de muncă ale candidatului şi ocupaţia sa. În afara CV-ului, pe cipul cardului mai apar inscripţionate toate informaţiile personale relevante despre candidat, de la CNP, seria şi numărul cărţii de identitate şi pînă la adresa fizică a şomerului. Toate aceste informaţii sunt transferate din dosarul fizic al şomerului, pe cardul său, de către agentul de ocupare din cadrul AJOFM.
Candidaţii mai pot accesa şi completa următoarele secţiuni în sistemul cardului profesional european: educaţie, limbi cunoscute, aptitudini şi competenţe sociale, tehnice, organizatorice, de operare PC, permis de conducere. Posesorul cardului poate vedea în sistem doar informaţiile personale şi profesionale enumerate mai sus, precum şi ofertele de angajare trimise de agenţia de ocupare unde acesta se află în evidenţă, care corespund profilului său profesional.
Izabella Molnar