La ECFU Motru, Sindicalistul Pescaru, în încleştare cu inginerul Pancu

540

Zilele trecute liderul sindical Marian Pescaru s-a plâns că are, din nou, probleme cu inginerul Emilian Pancu, adjunctul lui Nicolae Giuran, managerul de drept la Exploatarea de Căi Ferate Uzinale(ECFU) Motru, plecat în întrerupere de activitate conform programului stabilit de unitatea mamă SNLO Târgu- Jiu.

Pescaru este cel mai vechi lider sindical din zonă dar şi al acestei unităţi şi tocmai a obţinut recent prin sentinţă judecătorească rămasă definitivă reprezentativitatea pentru sindicatul pe care îl conduce.

Pescaru şi Pancu sunt în conflict de aproape 11 ani de zile, de pe vremea când s-au pus în discuţie la adresa lui Pancu numeroase acuze cu privire la vânzarea unor motoare şi chiar a unei locomotive din patrimoniul unităţii, presupunându-se că valorificarea lor s-a făcut la preţul fierului vechi. Acum Pescaru simte că se fac presiuni asupra lui şi a subordonaţilor pentru că în această perioadă de lipsă a directorului Giuran, Pescaru simte că se încearcă înlocuirea lui din postul de lider sindical, deoarece el îl susţine pe Nicolae Giuran care este mai tânăr decât Pancu şi care i-a fost coleg de şcoală. Pescaru nu se teme pentru popularitatea lui pentru că el este mai greu manipulabil în raport cu trei dintre oamenii pe care îi foloseşte Pancu, Cristian Cimpoieru şi Buzner Vasile, secretarul organizaţiei sindicale şi în acelaşi timp mecanic instructor. Pescaru aminteşte că în urmă cu 10 ani după un asemenea conflict orchestrat de Pancu, Nicolae Giuran a fost mutat la Jilţ, pe acelaşi fond de pensiune artificială indus de Pancu cu sprijinul unor susţinători. Pescaru îi reproşează lui Pancu şi ruperea ECFU de la configuraţia BATS care au condus la închiderea unităţii motrene şi transferarea ei la Rovinari. Pescaru spune că inginerul Marian Urucu, adjunct al lui Pancu, este tratat necorespunzător şi ca o dovadă că nu i se dă nicio atenţie liderul sindical a fost nevoit să îi împrumute inginerului Urucu cheia proprie pentru ca acesta să poată intra în unitate.

Fostul director al Carierei Lupoaia revine

Pescaru ne-a declarat: ”din surse aproape sigure lângă Nicolae Giuran va fi adus Ion Ghiga (n.r. fostul director al Carierei Lupoaia) de la Mehedinţi, într-o unitate în care mai există un Marian Urucu, un Alexandru Glomnicu şi un economist cum este Marian Olaru să poată spune că unitatea în sine are numeroase perspective de dezvoltare. Pancu nu acceptă să fie lucrat de subalterni mai ales dacă cei care vin au valoare, aceasta şi din cauza vârstei dar şi din cauza faptului că până la 57 de ani nu a reuşit să ajungă mai sus de nivelul pe care îl are.” Pescaru face o pledoarie pentru localnici care sunt şi valoroşi şi capabili să lupte pentru binele tuturor angajaţilor în timp ce oamenii veniţi de la distanţă cum este Pancu sunt interesaţi doar de rezolvarea problemelor personale. Pescaru ne-a spus: ”Vă pot cita numeroşi specialişti veniţi cu izmenele pe boată să se îmbogăţească în Motru, care au plecat sau sunt gata de plecare cu conturi grase în bănci, cu averile împachetate în tiruri şi fără nicio părere de rău faţă de unităţile în care au funcţionat pe posturi bune şi cărora fie le-au adus falimentul fie le-au lăsat într-o stare jalnică. Vor veni negocierile de salarii şi liderul de sindicat Marian Pescaru care a mâncat o pâine amară împreună cu toţi colegii lui va fi greu de înfrânt, chiar dacă s-a pus în mişcare o maşină de fabricat zvonuri printre susţinătorii lui Pancu.” Este o luptă şi ca în orice luptă liderul de sindicat trebuie să fie de partea celor care îl menţin în funcţie. El se află într-un conflict deschis cu Emilian Pancu, iar amănuntele acestui conflict şi evoluţia lui va fi urmărită şi de noi, mai ales că prin minerit bate vântul managementului privat, iar vechile trasee de influenţă sunt încă bine menţinute cu sprijinul conducerii SNLO. Principiul ”dividae et tempera” funcţionează fără combustibil din exterior şi Pescaru îşi ia măsurile de precauţie alertat fiind de faptul că a mai avut războaie cu Pancu pe care le-a câştigat însă cu victorii ”a la pyruss”. Vom reveni cu amănunte.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here