Legenda spune că sătenii din Brădiceni şi Drăgoieşti s-au hotărât să facă o nouă biserică. Cea construită între anii 1829-1932 devenise neîncăpătoare. Se construi biserică din piatră la Şetre, pe vechiul loc al altei biserici dărâmată de eretici.
Dar, pe când sătenii din Drăgoieşti cărau piatră, lemn şi alte materiale necesare construcţiei, cei din Brădiceni erau mai mult cu vorba. Şi într-o noapte, sătenii din Drăgoieşti, nemulţumiţi de sprijinul celor din Brădiceni, au dus toate materialele pe Dâmbul Macrei, mama Doamnei Stanca, soţia lui Mihai Vodă Viteazul. Aici, încă mai erau urmele unei biserici construită în anii 1569-1570.
Legenda e legendă
Actele spun altceva. „Chitanţierul” cu „Biletele de ofrandă” începe cu numărul 1, din 06 – iunie a904. Primul donator este Gheorghe Niculescu, învăţător, care a dăruit „pentru construirea din nou a bisericii filiala Drăgoieşti suma de 5 lei”. Din 1904 până în 1915 s-au strâns 9.728,05 lei de la 1970 donatori, majoritatea din Brădiceni şi Drăgoieşti, dar şi alţii din satele din jur.
Biserica s-a construit între anii 1907-1919 de obştea enoriaşilor, preot fiind Ion Brâncuş şi s-a sfinţit pe 27 noiembrie 1919, de către P.S. Locotenent Episcop al Eparhiei Râmnicului şi Noului Severin D.D. Alecsie Craioveanu, fiind preot Theodor Gureanu(1919-1960)
Mai târziu, enoriaşii au schimbat hramul bisericii din iarnă în vară. Astfel, hramul bisericii se prăznuieşte de Sfântu’ Pantelimon, pe 27 iulie.
Primul preot care m-a botezat şi m-a împărtăşit când eram elev şi mai înainte, a fost Preotul paroh Theodor Gureanu.
Noi, copiii, mai ales de Paşti, ne îmbrăcam „frumos” şi mergeam să-i spunem „Sărut mâna” preotului. În primele clase, mergeam de mână – elevii şi Dascălul. Apoi, biserica s-a despărţit
Ir de şcoală. Elevii nu mai aveau voie să meargă la biserică. Se duceau însă „copiii” cu bunicuţele de mână. După ce ascultam slujba, „ne grijeam” şi la orele opt eram la şcoală. Dascălul se făcea că nu ştie nimic despre „aventura noastră” şi aşa împăcam şi Şcoala şi Biserica. Şi ne împăcam şi noi cu noi înşine şi cu Dumnezeu.
De Sfântu’ Pantelimon, fiecare enoriaş ieşea cu „Masa” la biserică să cinstească hramul bisericii. Fiecare sătean avea locul lui, în jurul bisericii, unde punea masa. Biserica era plină de oameni şi, în jurul ei, mesele aşteptau să fie slobozite de preot. Şi aceasta s-a petrecut până la colectivizare. Apoi, sătenii care mai ieşeau cu mesele la hramul de la biserică s-au rărit. Ca şi copiii din sat, care s-au dus, care încotro, după o bucată de pâine.
Până mai ieri, obiceiul dispăruse cu totul. Preotul ţinea slujba cu din ce în ce mai puţini enoriaşi, că şi aceştia au început să se rărească.
Azi însă, mulţi s-au întors în satul natal. Şi obiceiurile bune par a se relua. Sub o altă formă şi sub îndrumarea preotului din sat. Un preot tânăr, care învaţă şi el odată cu enoriaşii săi.
Ieri, 27 iulie 2010, s-a sărbătorit hramul Bisericii din Drăgoieşti, cu mese întinse în jurul bisericii, sponsorizate de unii dintre săteni.
Mâine, vor veni, ca şi altădată, fiecare enoriaş cu masa întinsă pe iarbă, acolo unde odinioară se întindea „Masa străbunilor săi”.
Ion CĂPRUCIU
