La cererea lui Vasile Popeangă – Manţog, verificat la legalitate de ministrul Ariton

109

deschidereDeputatul social-democrat, Vasile Popeangă, i-a cerut Ministrului Economiei, Ion Ariton, să verifice legalitatea încadrării ca director economic a lui Ionel Manţog la Complexul Energetic Turceni, având în vedere că acesta nu are studiile necesare pentru ocuparea postului în cauză, pedelistul fiind jurist.

Popeangă consideră că, până acum, cel care-l ţinea într-o situaţie ilegală pe Manţog la Turceni era Adriean Videanu, iar motivele erau de ordin financiar. Deputatul a venit şi cu exemple, prin comparaţie cu celelalte organigrame de la Complexurile Energetice Rovinari şi Craiova.

Stenograma şedinţei din 14 septembrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial din 24 septembrie. În aceasta se poate vedea interpelările făcute de deputatul PSD, Vasile Popeangă, printre ele găsindu-se şi cea legată de situaţia ilegală în care se află Ionel Manţog, la Complexul Energetic Turceni.

Cităm din Monitorul Oficial: “Interpelarea se adresează domnului Ion Ariton, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi se referă la ocuparea ilegală a postului de director economic de la Complexul Energetic Turceni de către un jurist, respectiv de Ionel Manţog. Foarte sumar aş dori să fac precizarea că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 720/10 octombrie 1991 privind aprobarea normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar, «persoanele împuternicite să exercite controlul financiar preventiv şi de gestiune trebuie să aibă o pregătire economică şi experienţa necesară»”.

Popeangă continuă spunând că ,,mai mult decât atât, în acelaşi articol se specifică faptul că: «nu pot fi împuternicite să execute control financiar preventiv şi control financiar de gestiune persoanele aflate în curs de urmărire penală, de judecată». Din informaţiile pe care le avem, organigrama de la Complexul Energetic Turceni este diferită de organigramele de la Complexurile Energetice Rovinari şi Craiova, tocmai pentru ca domnul Ionel Manţog să ocupe această funcţie de director economic. În consecinţă, vă interpelez, domnule ministru, să-mi comunicaţi dacă menţinerea lui Ionel Manţog pe postul de director economic la Complexul Energetic Turceni este legală, având în vedere că acesta este jurist, şi nu economist şi, mai mult decât atât, Ionel Manţog se află în faza de judecată a unor fapte de natură penală”, se arată în interpelarea deputatului Popeangă.

Legalilitatea a fost rezolvată: Manţog nu semnează acte!

Deputatul Popeangă susţine că, de la momentul interpelării şi până în prezent, nu au trecut decât câteva zile şi că va aştepta termenul prevăzut de lege de 30 de zile pentru a primi un răspuns. “Am solicitat răspuns scris. Nu am primit nimic până acum, dar am răbdare şi aştept 30 de zile, în scris. Dacă şi ministrul Ariton îl va mai susţine ilegal pe Manţog la Turceni, voi face interpelare primului ministru. Şi acesta este doar începutul. Nu este posibil să pui pe post de director economic un om care este jurist. Nu în România, există nişte legi care trebuie respectate. În caz că nu se întâmplă lucrul acesta, înseamnă că cineva încalcă legea şi trebuie să răspundă”, a declarat, acum, Vasile Popeangă.

Jurist, economist şi specialist în toate?!

Manţog a refuzat permanent să comenteze această situaţie. Nici acum nu a făcut-o. În schimb, pentru alte publicaţii locale, directorul general al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure, a declarat că Manţog este director economic al acestei unităţi, dar nu are drept de semnătură. “Conduce patru sectoare de activitate, Direcţia de Exploatare Transport Servicii, Direcţia Economică, Direcţia Comercială şi de Investiţii. Acesta nu semnează acte privind viza de control preventiv, existând contabil-şef pentru aşa ceva. Deci, nu face nimic ilegal”, a concluzionat Graure.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here