La CEO: Angajații cu mare vechime nu sunt lăsați să iasă la pensie, în timp ce 2.500 de tineri, care au depus dosare de angajare, nu sunt luați în calcul

5982

* ,,Vor să murim odată cu CEO!”
* Tinerii din județ vor căuta, în final, slujbe departe de casă

Nu mai puțin de 2.500 de tineri din județ și-au depus documentele pentru angajare, după un anunț al CEO în care informa că are nevoie de câteva zeci de muncitori. Și asta, în contextul în care protestele au reînceput iar acestea durează din februarie, anul trecut, pentru recunoașterea condițiilor speciale de muncă în minerit și energie și pensionarea cu 13 ani mai devreme.

Revolta angajaților CE Oltenia este cât se poate de îndreptățită, având în vedere miile de disponibilizări care vor veni odată cu închiderea capacităților de producere a energiei pe cărbune, a deceselor în timpul programului și a îmbolnăvirii accelerate a celor din producție. Din nefericire, situația care ar putea fi rezolvată, prin trecerea la pensie a celor de peste 52 de ani și angajarea tinerilor în sistem, este în continuare una dramatică pentru cei care muncesc în CEO.

CEO ține la ușă mii de tineri care caută un loc de muncă
Astfel, prima zi de proteste ale angajaților din CE Oltenia din acest an, a fost ieri, 11 ianuarie. Manu Tomescu și-a chemat colegii din Complex să i se alăture, arătând că 2.500 de tineri și-au depus dosarele de angajare la CEO și nimeni nu-i bagă în seamă. În paralel, angajații companiei, care ar putea ieși la pensie, la 52 de an, nu se pot pensiona pentru că Legea 197/2021 nu este pusă în aplicare. ,,Această lege oferă șansa de a avea un loc de muncă celor peste 2500 de tineri din Oltenia, copiii noștri care și-au depus dosarele pentru angajare la sediul companiei! Legea pentru care noi protestăm poate salva viața miilor de mineri și energeticieni îmbătrâniți și îmbolnăviți datorită condițiilor grele de muncă în care și-au desfășurat activitățile din carierele miniere și din termocentrale! Și nu în ultimul rând, aplicarea în totalitate a legii 197, poate revigora economia Gorjului și a întregii regiuni a Olteniei!”, a scris Manu Tomescu pe pagina sa de socializare. Atât Manu Tomescu, cât și Nicu Bunoaica, lideri de sindicat dar mai ales lideri ai Pieței, au dezvăluit de-a lungul anului trecut, faptul că, în medie, 40 de angajați ai CEO mor în fiecare an. Extrem de mulți își pierd viața chiar în timpul programului, iar presa a relatat pe larg despre aceste situații grave.

Doi angajați, accident vascular și un preinfarct
Nicu Bunoaica a făcut cunoscut încă un caz care ar fi trebuit să-i pună pe gânduri pe cei care conduc CEO și sistemul energetic. Vasile Gomoi, lăcătuș mecanic la Cariera Lupoaia, a ajuns în noaptea de luni, 10 ianuarie, într-un spital din Severin: ,,Este colegul meu, are 55 de ani. Are decizie de pensionare primită recent, dar încă mai lucrează fiindcă CEO nu are oameni. Sunt mulți cu decizii dar care încă muncesc. Aseară a făcut accident vascular. L-au dus ai lui de urgență la un spital, în Severin. Vă anunț de fiecare dată de aceste situații, fiindcă trebuie să vadă ce-i care ne hotărăsc destinele că angajații din minerit și energie mor până să le vină pensia. Mă voi duce la el, să văd ce pot face să-l ajut și să-i ajut și familia. Țin să spun, pe această cale, că dacă până la jumătatea lui februarie, cel târziu 1 martie, nu avem legea pensionării cu 13 ani mai devreme, vom face tot ce putem, însemnând tot, de la greve generale și până la cele mai extreme proteste!”, a spus liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica. Un alt caz este și cel al lui Ștefan Iutuc, salariat al CEO: ,,52 ani. În 27 decembrie, de ziua mea, am suferit un preinfarct, internat 8 zile pe ATI CARDIOLOGIE, azi plec la Timișoara la operație! Asta ne doresc guvernanții, să murim odată cu CEO!!!”, a fost, ieri, mesajul lui public, pe pagina sa de socializare.
Mihaela C. Horvath

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here