O incursiune chiar şi pentru câteva ore prin lumea de piatră a Jiului de Vest, în această perioadă şi de ce nu chiar în perimetrul ce după formarea Jiului Mare îl parcurge de-a lungul defileului (ce în multe lucrări este considerat cel mai spectaculos din ţară) încântă ochiul şi poate oferi momente de neuitat.
Scocul Jiului de Vest, peşterile Alunii Negrii, de Corali şi, nu în ultimul rând, lumea aproape ireală a avenelor, cleanţurilor şi cheilor formate pe cursul său ori a afluenţilor acestuia pot constitui tot atâtea impulsuri în a parcurge aceste locuri de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Ascunse în inima pădurilor şuviţe de apă ale Jiului de Vest, ce coboară din piatră-n piatră se adună şi luându-şi parcă rămas bun de la locurile de origine o pornesc la vale. Întreaga zonă este de o frumuseţe şi o sălbăticie ce impresionează ochiul.
Porţiunea în care râul se strecoară prin lumea de linişte a muntelui îi poartă pe cei ce se încumetă să pătrundă pe Jiul de munte printr-o lume aproape ireală de forme şi fenomene carstice, precum şi peisaje desprinse parcă din basme.
Prin aceste locuri am avut privilegiul să particip recent la cioplirea şi amplasarea unei troiţe de către membrii Asociaţiei Cultural -Turistice „Drumul Crucii” din Gorj în inima Ţinutului Momârlanilor de „Peste Munte”, mai precis la Câmpul lui Neag de pe Jiul de Vest, când o mână de gorjeni au pus umărul şi au montat nu fără trudă o troiţă care să amintească generaţiei de acum şi a celor viitoare de sacrificiile eroilor neamului românesc în cele două conflagraţii mondiale, precum şi a tuturor martirilor neamului.
Demersul face parte din programul asociaţiei amintite de a ţine vie flacăra românismului în toate provinciile ţării şi a celebra faptele înaintaşilor noştri de-a lungul timpului. Am fost sincer impresionat de logistica de pe teren, implicarea participanţilor veniţi de pe cealaltă parte a Vâlcanului la acest proiect generos, precum şi de promptitudinea autorităţilor din Uricani şi a celor religioase, la slujba de sfinţire a troiţei participând însuşi preacucernicul părinte protopop, ce a avut cuvinte de laudă la adresa gorjenilor implicaţi în generosul proiect al Asociaţiei „Drumul Crucii” din Gorj.
Mugurel Petrescu