La bustul gol pe pârtie la Rânca

564

Lume multă pe pârtia principală de la Rânca în cele patru zile de vacanță prilejuită de Mica Unire, printre cei care au dorit să se bucure de vremea frumoasă și zăpada de la munte fiind și un turist care a reușit să se facă remarcat printre toți ceilalți. Omul s-a dezbrăcat la bustul gol, renunțând la costumul de schi, dar schiind doar în pantaloni scurți. La fel ca la plajă vara, acesta s-a bucurat de soarele din vârful muntelui și a prins și un bronz bun, evitând astfel să transpire, așa cum li s-a întâmplat altor turiști înfofoliți cu haine groase. “Ne așteptam că e foarte frig aici că doar am venit la munte. Din contră, eu am transpirat tot și mai că îmi vine și mie să renunț la haine. Încă mă mai gândesc dacă procedez ca domnul care a rămas la bustul gol, dar oricum felicitări pentru curajul lui”, a spus un student din Craiova pe care îl trecuseră toate apele de la efortul făcut pe pârtia de schi.
Mii de oameni au fost prezenți în stațiune încă de vinerea trecută, cei mai mulți retrăgându-se spre casele lor în cursul zilei de duminică. Luni însă au fost în special tineri din Craiova care au profitat de zilele libere pentru a se bucura de zăpada puțină care este la munte. “Pârtia o găsim excelentă, chiar dacă nici aici nu a nins. Am înțeles că până duminică a fost înghesuială mare pe pârtie, iar noi de asta nici nu ne-am grăbit să venim atunci. Am așteptat să se mai elibereze un pic. Important e că ne simțim bine, că vremea e de partea noastră și că avem distracție din plin”, a spus un craiovean aflat pe pârtie. Numărul mare de turiști i-a bucurat, așa cum era și normal, pe proprietarii pensiunilor din zonă, Constantin Pănescu, șeful asociației cabanierilor din Rânca, spunând că gradul de ocupare a fost de vreo 80%. “A fost una din perioadele acelea în care mai putem face și noi încasări pentru că în restul anului activitatea e destul de slabă. Atunci strângem doar cât să plătim dările către bugetul de stat”, a menționat Pănescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here