La Bumbeşti Jiu, o firmă parlamentară care echivalează cu o ironie

491

…Un înţelept antic zicea că pe-o faţă lipsită de expresivitate, şi-o zgârietură face mult. Probabil că domnul senator de Gorj, Ion Ruşeţ, la aşa ceva s-a gândit, atunci când şi-a pus o impunătoare firmă pe frontispiciul Clubului din centrul civic Sadu. Şi-o fi zis dumnealui pe bună dreptate, că dacă Sadu moare neconsolat, n-ar strica să le dea totuşi cel puţin din partea dumnealui, şi o fărâmă de speranţă bumbeştenilor.

Şi poate că şi se înfiripase o atare speranţă, până când oamenii au aflat cu stupefacţie, şi evident, tristeţe, că din Gorj doar Spitalul Sadu a fost ”sorocit” pentru desfinţare, deşi în afară de cel din Tg-Jiu era singurul mai vechi şi mai performant dintre cele care acum se ”mândresc” că iată, mă rog, au supravieţuit restructurărilor ”băsesco-bociste”. N-a mai contat nici faptul că nu întâmplător în condiţii grele a fost înfinţat şi făcut performant acest spital, aci la un pas de o mare unitate industrială de armament şi muniţii, că prin sporirea inevitabilă a traficului rutier şi feroviar ce străbat Carpaţii prin Defileul Jiului, vor creşte neîndoios şi accidentele posibile; că doar acum câţiva ani se investiseră fonduri importante pentru amenajarea şi dotarea lui, şi nu puţin lucru în definitiv, că acest spital a constituit decenii la rând o pepinieră şi respectiv chiar o şcoală medicală în chirurgia generală a Gorjului şi Olteniei. Da, nimic n-a mai fost văzut în trecutul istoric al acestei unităţi spitaliceşti, care – vai ei – astăzi stă cu porţile închise ca lovită de holeră… Normal că cetăţenii localităţii Bumbeşti-Jiu se aşteptau, ca ”măcar” senatorul ce şi-a pus o atare firmă impunătoare pe Clubul ce le-a făcut cinste o jumătate de secol, să afle că se implică mai substanţial în demersurile localităţii, la toate nivelele. Numai că vorba lui Arghezi, în politica românească s-a ”împământenit” practica perfidă, de-a se spune una şi-a se ”fuma” alta. Cum să judece altfel şi cei de la Bumbeşti-Jiu, când află din spusele administraţiei locale, că pentru Sadu s-au zbătut mai mult parlamentarii opoziţiei, decât ai puterii, firma domnului Ruşeţ echivalând la ora actuală, regretabil mai degrabă cu o ironie decât cu o speranţă. Evident că în parlament fiecare ales nu are nici el decât un singur vot, precum zice Constituţia. Dar să ne ierte Dumnezeu: când stai în bancă la comandă, în loc să te prevalez de dreptul ce ţi l-au acordat cetăţenii conform constituţiei ţării, anume de-a vota liber şi democratic, ori stai continuu în poziţia hilară a lui Moş Teacă, chiar şi când gândeşti altfel, inclusiv în cazul partidului tău, parcă este prea de tot; ne întoarcem domnule senator Ruşeţ, la perioadele de care sincer ar trebui să ne fie ruşine şi peste o mie de ani! …Oricum firma de pe Club, cel puţin la Sadu, vădit nu mai are acoperirea scontată. Mutaţi-o domnule senator la Spital că şi aşa clădirea acestuia stă singură şi tristă, cum au ajuns să mai fiinţeze unele blocuri de prin oraşele Văii Jiului, altădată fiindu-ţi şi acolo mai mare dragul şi interesul să mergi fie şi ocazional.

I.D.Sicore

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here