La biserică în fiecare zi de sărbătoare

318

foto (2)Creştinii ortodocşi au sărbătorit ieri Înălţarea Sfintei Cruci. Ca de fiecare dată, gorjenii au mers la biserică pentru a se ruga pentru sănătate şi pentru puterea de a trece peste toate greutăţile.

Ca la fiecare sărbătoare religioasă importantă, creştinii gorjeni au mers ieri la biserică pentru a se ruga. „Merg la biserică, de ce să nu merg?! Aşa m-a învăţat mama de mică: când e sărbătoare mergi la biserică şi te rogi. Ştiu că astăzi e Înălţarea Sfintei Cruci şi că trebuie să ţii post”, a spus o enoriaşă a Catedralei Sfinţii Voievozi. Nu este singura târgujiancă care a trecut ieri pragul unei biserici. Zeci de credincioşi au mers ieri la biserică, fie numai şi pentru câteva minute, pentru a se ruga sau a aprinde o lumânare, în speranţa că rugăciunile lor vor fi ascultate.

 

Cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci. În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335; Aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim. În amintirea Pătimirilor şi Răstignirii pe Cruce ale Mântuitorului, Părinţii Bisericii au rânduit ca, pe 14 septembrie, să se ajuneze total. Creştinii ortodocşi ţin „Ziua Crucii” cu post, rugăciune şi smerenie. De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci sunt legate şi numeroase tradiţii. În popor, în această zi se fac prognoze meteorologice şi agrare şi se culeg plante de leac.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here