La birt şi frizerie se mai vorbeşte de societăţile civile

148

daniel-funeriu_zambetAşa zisele „societăţi civile” au trecut, ca nişte fulgi de nea uitaţi în cuiburi goale, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă. Aceste „civile societăţi” au scos la rampă fripturişti, farisei şi ipocriţi, incapabili să vadă deosebirea radicală dintre starea tristă şi sumbră a României prezente şi trecutul ei glorios. Laşitatea, linguşeala, căpătuiala, dezonoarea au dizolvat netrebnicele „societăţi civile” româneşti.

Au fost demolate şcoli, sunt închise spitale, creşte numărul analfabeţilor, sărăcia, foamea copleşesc poporul român şi anesteziază nevăzătoarele „societăţii civile”. S-au aprins şi s-au stins repede două focuri de paie „aprinse” de mass-media:rezultatele dezastruoase la bacalaureat şi rezultatele catastrofale la examenul de titularizare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Ar fi fost de aşteptat ca focurile aţâţate de mass-media să fie temeinic întreţinute de aşa-zisele „societăţi civile”, de „elitele” intelectuale ale României, cele aglomerate cu titluri academice şi „nestrămutată înţelepciune politică”. Nu s-a întâmplat aşa, întrucât aceste „elite” au şi ele nişte muşte mari pe căciulile proprii: mulţi dintre membrii lor sunt cadre didactice în învăţământul superior. Iar dacă te atingi de învăţământul preuniversitar, ajungi mintenaş la învăţământul superior, din care membrii acestor „societăţi civile” scot venituri bune. Toate îşi au sorgintea în „ entuziasmul revoluţionar” catalizat de deranjul din 1989: atunci s-a lansat cu mare zarvă ideea învăţământului universitar la scoala colaboratoriprivat, urmată repede şi fără multă analiză de înfiinţarea a zeci de universităţi particulare – dar şi de stat, pe te miri unde şi te minunezi cu ce dascăli. Argumentul îngăimat atunci era că România are prea puţini studenţi la zece mii ( ori o sută de mii) de locuitori. Aşa era. Numai că analiza trebuia să plece de la numărul de absolvenţi de liceu din totalul populaţiei, ca termen de comparaţie cu ţările europene „dezvoltate”. În spatele argumentului era speranţa – împlinită, între timp a sute şi mii de „intelectuali” de ocazie, care nu făceau parte dintre dascălii universitari autentici de a ajunge şi ei la titluri i bani câştigaţi uşor.

Puzderia de universităţi a produs un număr considerabil de titraţi

S-a ajuns, astfel ca într-o ţară cu o populaţie în care predomină locuitorii cu studii de şapte-opt clase şi parţial, cu şcoli profesionale, să avem astăzi oferte de locuri în învăţământul superior mult mai mari decât promoţiile de absolvenţi de liceu. Despre calitatea învăţământului şi cultura profesională ori generală a absolvenţilor chiar şi din universităţile de stat ce să mai vorbesc: o dovedesc chiar notele obţinute la cele două examene la care m-am referit: o mare parte din dascălii care i-au şcolit pe aceşti elevi şi studenţi sunt rebuturile pe bandă rulantă ale acestor universităţi ce poartă entuziasmul nepotismului şi clientelismului. Este evident că în acest moment România se rostogoleşte într-un cerc vicios: puzderia de universităţi a produs un număr considerabil de titraţi, care urmaseră şi aşa-numitul modul pedagogic, care le dă dreptul să devină profesori în învăţământul preuniversitar. Reducerea învăţământului universitar la trei ani şi intrarea în universităţi fără examen de admitere (în principal pe baza mediei la bacalaureat) a produs o mare presiune pe corpul didactic, frizând de multe ori moralitatea şi deontologia profesională a dascălilor. Toate acestea s-au brodat şi pe negânditele reforme, reorganizări, maşinaţiuni „interne” şi tot felul de cretinisme inventate de ministerul ignoranţei -, dar şi a părinţilor debusolaţi ca şi odraslele lor neobişnuite cu exigenţă. Este superfluu să intru în detalii, mă opresc la un singur aspect, definitoriu după opinia mea. Intrarea elevilor din gimnaziu în liceu nu se mai face pe baza examenului, ci prin repartizarea calculatorului, pe baza mediilor elevilor. Ce motivaţie ar mai avea profesorii să se ocupe de „orientarea şcolară şi profesională” individuală a elevilor de vreme ce calculatorul împarte de la bun început liceele „slabe” şi „bune” în funcţie de mediile elevilor? Dacă e aşa, de ce se mai impun la bacalaureat norme identice şi pentru cei de la început „slabi”, ca şi pentru cei de la început „buni”? Sau, pentru a repudia handicapul, de ce nu se consideră că, la liceele „slabe”, ar fi necesar şi obligatoriu să fie repartizaţi cei mai valoroşi profesori, capabili să ridice elevii „slabi” la nivelul celor „buni”?! Sunt, evident, întrebări retorice. În ultima instanţă, problema este alta: este neapărat nevoie ca toţi elevii să fie calificaţi ca geniali, din moment ce oamenii nu au calităţi intelectuale identice?! Dacă se doreşte un nivel unic la bacalaureat şi acesta foarte ridicat-, atunci altfel trebuie abordată problema. Şi, în orice caz, trebuie găsit răspunsul la o întrebare fundamentală: ce se aşteaptă de la un absolvent de liceu? Ca om al şcolii atenţionez că trebuie să conştientizăm vorbele lui Gh. Bariţiu: „În şcoală stă însăşi mărirea şi slava statului. România este diriguită de ignoranţi, agramaţi şi inculţi, mediocri şi certaţi cu cartea: Traian Băsescu, Elena Udrea, Traian Igaş; Daniel Funeriu reprezintă piscuri ale analfabeţilor cu diplome academice ce nu au nicio acoperire elevată.

“Elitele” intelectuale ale ţării, tac şi admiră impostorii

Există, desigur, multe şi ardente întrebări – există şi soluţii. Însă aşa-zisele „societăţi civile”, populate de „elitele” intelectuale ale ţării, tac şi admiră impostorii, ba chiar pactizează cu rău făcătorii şi demolatorii. Doamnele şi domnii care le compun s-au văzut cu sacii-n căruţă, progeniturile lor sunt asigurate, iar „societăţile civile” uitate, de Dan Grigore, Monica Macovei, Ana Blandiana, Romulus Rusan şi alţi elitişti de acest tip, se mai vorbeşte pe la cârciumi şi frizerie. Unii sunt chiar europarlamentari, colegi cu Gigi Becali purtător de raze de lumină şi duhuri omeneşti. „Şcoala deci, deşi ea în ţara noastră nu mai e tinda bisericii, este şi are să fie biserica copiilor”. Şcoala, învăţătura, cartea sunt la fel de necesare ca soarele şi razele lui, ca aerul şi apa, ca libertatea şi demnitatea, ca binele şi frumosul, ca sfinţenia, pioşenia, smerenia şi omenia.

Prof. univ.dr. Grigore Drondoe

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here