La Bîlteni, morţii cu morţii şi viii cu gunoaiele!

2275

Cinci ani au trecut de când era relatat în paginile cotidianului Gorjeanul faptul că drumul spre cimitirul din apropierea Primăriei Bîlteni este plin de gropi şi noroaie atunci când vremea este nefavorabilă, iar morţii sunt zguduiţi bine până la groapă, în timp ce rubedeniile acestora trebuie să-şi încalţe galoşii şi cizmele de gumă pentru a ajunge cu cei dragi la cimitir! Suntem în anul 2019, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult în ciuda faptului că la conducerea localităţii a venit din 2016 edilul liberal Vasile Vlăduleanu.

Acum cetăţenii sunt, din nou, oripilaţi ca urmare a faptului că în faţa cimitirului erau amplasate până de curând containere pentru gunoaie acolo unde oamenii puteau arunca deşeurile de pe lângă mormintele pe care le întreţin. Containerele aparţineau societăţii Polaris M Holding care însă le-a ridicat ca urmare a rezilierii contractului între firma de salubrizare şi Primăria Bîlteni.
De la 1 noiembrie 2018 pe raza localităţii Bîlteni operează un nou operator de salubrizare, respectiv SC Salubris Gilort. Deşi au trecut cinci luni de când noul operator se ocupă de strângerea gunoaielor din comuna Bîlteni, noile containere pentru adunarea deşeurilor nu au ajuns încă nici la persoanele fizice, dar nici la societăţile comerciale. Aşa se face că drumul din faţa cimitirului este acum plin de mormane cu deşeuri. Contactat telefonic, Vasile Vlăduleanu, primarul comunei Bîlteni, promite însă că problema va fi rezolvată, urmând ca noile containere pentru colectarea deşeurilor să ajungă în scurt timp, atât la firme, cât şi la cetăţeni.
„Au adus containere pentru gunoaie şi cei de la noua firmă cu care am încheiat contract, dar l-am avut pe maistrul de la societate în concediu medical şi nu a mai apucat să le împartă. Le avem pe stoc, într-o magazie. Au adus containere pentru societăţi, dar nu le-am împărţit. Imediat după ce aprobăm bugetul vom lua şi pentru persoanele fizice 200 de containere, de natură că omul va veni cu cel spart ori deteriorat şi le dăm unul nou. Dacă vom da la toţi, sigur vor spune cu toţii că le au sparte, dar aşa vom da cap pe cap, măcar să îi responsabilizăm”, a declarat edilul localităţii Bîlteni.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Mary Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here