Ion Căpruciu face 80 de ani, după o viaţă cu bucurii, cu dureri, cu împliniri, cu zădărnicii, cu frumuseţi şi frustrări nemeritate. Figura sa creatoare semnifică pentru Gorj, pentru vatra sa natală de la Brădiceni simbolul/ semnul triadic/ al întoarcerii acasă. Întrucât numai ACASA îţi poate fi sol afectiv, sursă de inspiraţie, învestire (se)mantică în numele „Memoriei Ierbii”.
Da, acesta e titlul antologiei sale din 2017 (Căpruciu, 2017), prin care eu am avut viziunea unui adept al transmodernismului în act/ în teseract. Cultivând „Memoria ierbii”, poetul celebrează reîntoarcerea artei la naturalitatea sa originară şi aurorală, îndrumându-şi cititorii înspre erosul şi ontosul placentar al divinaţiei transreveriante, dar mereu retrospective. Întreaga operă a deja clasicizatului ontopoet şaizecist Ion Căpruciu e o provocare şi o subtilă, inteligentă, subsidiară critică a nonaderenţei tinerilor poeţi de azi la tradiţie, la inter- şi la – transculturalitate, la comorile bibliotecilor transdisciplinare.
Ion Căpruciu se află constant şi îndărătnic pe calea căutării, a ajungerii în proiectul unei poezii esenţializate, extrasă de prin toate aspectele realului, de prin variatele experienţe lirice ale secolelor XIX şi XX, de din adâncurile abisale ale subconştientului/ ori de din înălţimile ameţitoare ale spiritului pur, aproape abstract şi metarealitar.
Limbajul său poetic e veşmântul-carnaţie care învăluie ideile în metafore vii, aferente doar artei în stare vie şi esteticii pragmatiste şi esteticii artei populare (Shusterman, 2014), văzute, ambele, ca o eliberare socio-culturală a populaţiei dominante care consumă acest tip de artă. Dar contează, această inedită abordare, şi ca eliberare de pretenţiile exagerate ale culturii rafinate şi de răul ce i l-a rezervat oprimarea culturală de tip postmodernist, încât abia paradigma transmodernistă i-a descătuşat energiile şi i-a transfigurat categoriile cenopitagoreice:
Ion Căpruciu vădeşte ştiinţarta de a-şi alimenta imaginarul po(i)etic/ metapo(i)etic/ transpo(i)etic din zonele creativităţii, spontaneităţii, sincronicităţii. Autonomia poeziei sale se opune societăţii de consum încercând a-şi remodela cititorii lipsiţi de accesul la standardele europene ori americane.
Altfel, personalitatea lui Ion Căpruciu s-a schimbat fundamental în „Memoria Ierbii” şi, apoi, în „Amintirea zăpezii” bergsonizând dezinvolt şi părând un Bob Dylan autohton (Dylan, 2016), ludic autor de cântece, balade, colinde, poveşti, scrisori etc.
Centrate pe conceptele de memorie ori de amintire, poemele lui Ion Căpruciu au întotdeauna două capete. Citez titluri emblematice şi indiciale de texte ilustrative: Bâtul ţăstului, Scrisoare lui Pitagora, Şarpele domestic, Aritmetica echerului, Fluierul de acasă, Tinereţe fără bătrâneţe, Viaţa în doi, Memoria Cuvintelor, Starea de veghe până vine somnul, Toiagul bunicii, Mărul de acasă, Mai mult decât multul, În faţa oglinzii, Menirea Poeziei, Lumină şi zbor, Real de Brădiceni, Misterul magiei, Chemarea destinului, Ecoul curcubeului, Principiul bicicletei, Îngeri şi demoni, Memoria corbilor ş.a.
Memoria şi spiritul sunt cele două capete ale bastonului terţului inclus. Nu aceeaşi relaţie este între corp şi suflet. Orice mişcare, în calitate de trecere de la un repaus la alt repaus, este absolut indivizibilă, ca deveninţă. Orice divizare a materiei (trans)lingvistice / (trans)retorice în corpuri independente cu contururi absolut determinate este o divizare artificială.
Strict original la Ion Căpruciu rămâne cum se înfăptuieşte ca întreg poemul-ca-atare, încât doar o artă a transversalizării îi poate fi aplicată spre a-şi revela – cum ar afirma Bergson – continuitatea mişcătoare, simultan particulară şi universală (Bergson, 1996).
Certamente, Ion Căpruciu ne încredinţează că „fără poezie viaţa nu are sens”, că menirea poeziei e de „a ridica pe cer o auroră”, că întrebările poetului „caută realul să-i dea un sens/ pentru aceasta în fiecare poem/ iese dintre cuvinte cu umbră cu tot”. Iar poetul însuşi „cu cascade de metafore/ construieşte autostrăzi pentru suflet/ pe care dacă vrei să mergi/ vei plăti cu sentimente” (Căpruciu, 2018).
Bibliografie
– Ion Căpruciu: Memoria ierbii, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2017
– Richard Shusterman: Estetica pragmatistă. Arta în stare vie; editura Institutul European, Iaşi, 2004
– Bob Dylan: Suflare de vânt (traducerea de Mircea Cărtărescu); editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2016
– Henri Bergson: Materie şi memorie, Editura Polirom, Iaşi, 1996
– Ion Căpruciu: Amintirea zăpezii; editura TipoMoldova, Iaşi, 2018.
Ion Popescu-Brădiceni