La aniversară – ION CĂPRUCIU – 78, brădiceneanul logodit cu Poezia

717

Încerc, azi, când Maestrul Ion Căpruciu împlinește 78 de ani, să-i creionez un scurt portret, cu regretul că în acest spațiu nu vor apărea și câteva poeme ale domniei sale.

În fiecare an, la 18 ianuarie, poetul, prozatorul, publicistul și eseistul Ion Căpruciu merită felicitările noastre scrise în acest colț de pagină a Gorjeanului, în care-a debutat la 15 ani.
La senectute, poetul brădicenean Ion Căpruciu poate fi găsit – din primăvară până-n toamnă – pe terasa casei sale din Drăgoiești, de fapt satul Brădiceni, comuna Peștișani, scriind ori trebăluind prin gospodărie ori prin casă. Iernile le trece tot greu, fiind singur, la București. Mi-e greu să vă spun ce trist este de când l-a părăsit sufletul său pereche Filoftia Căpruciu(născută Bojincă), preafrumoasa și blajina din satul Frâncești pe care-a cunoscut-o în studenție, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Doamna fiind la Facultatea de chimie, iar domnia sa la Facultatea de Psihologie.
Cum spuneam, botezul ca poet i l-a făcut Geo Dumitrescu, la rubrica „Vă propunem un poet” în pagina Atelier literar a săptămânalului „România literară”, din 13 septembrie 1968. Zi cu șansă, nu cu ghinion. A debutat editorial într-un volum colectiv la Editura Eminescu, unde-a mai scos o carte de poezii pentru copii, avându-l ca redactor de carte pe Geo Vasile. Până-n 1989 a fost obligat să semneze Constantin Dochian poeziile sale risipite prin revistele România literară, Luceafărul – revista tinerilor scriitori, Flacăra, Contemporanul și în ziarul regiunii Oltenia – Înainte.
După pensionare și retragerea în satul copilăriei, Poetul Ion Căpruciu a mai scos aproape în fiecare an câte un nou volum de poezii, iar „La Nord de caii sălbatici”, apărut la editura Limex, din Cluj-Napoca, în colecția „Cele mai frumoase poezii”, parcă în 2017, este de fapt o antologie.
Ca poet, Ion Căpruciu face parte din mantaua generosului mare poet Geo Dumitrescu, celebru încă înainte de al Doilea Război Mondial prin poemul și volumul „Libertatea de a trage cu pușca”. Maestrul Ion Căpruciu a ucenicit la pagina Atelier a revistei „România literară”, alcătuită de Geo Dumitrescu, Redactorul șef al săptămânalului Uniunii Scriitorilor din România.
Cum scriu aceste rânduri la București, iar grosul bibliotecii mele este la Peștișani, voi aminti, din memorie, doar câteva dintre volumele poetului Ion Căpruciu: „Cu inima la vedere”, Editura Leka-Brâncuși(1995), „Edenul de acasă”, Editura Măiastra –Târgu Jiu(2008), „La Nord de caii sălbatici”, Editura Limex – Cluj-Napoca(2011), „Vocație pentru speranță”, Editura ”Alexandru Ștefulescu”, ”Așteptând să înflorească magnolia”, Editura Măiastra, Târgu Jiu și altele. Baladist fără pereche, poate mai valoros decât Marin Sorescu, Ion Căpruciu a scris două volume de amintiri și memorii din lumea satului Brădiceni. „Amintiri din Casa Amintirilor”(vol. II) a fost scris cu pioșenie și aleasă iubire de semeni, fiind dedicat regretatei sale soții Filoftia(Titica) Căpruciu(cu numele de fată Bojincă), născută la 1 mai 1943 și plecată în lumea celor drepți în data de 12 mai 2015.
Într-un interviu, sărbătoritul de astăzi ne zicea: „Viața nu poate exista fără poezie” și după prematura despărțire de Doamna Titica s-a logodit cu poezia, scriind aproape zilnic.
La mulți ani! și la încă multe volume de poeme Maestre Ion Căpruciu!
ION PREDOȘANU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here