La aniversară – FLORIAN SAIOC – 85

556

Omul şi poetul Florian Saioc mi-era drag încă de pe vremea când nu-l cunoşteam chiar deloc. Îi citisem un caiet studenţesc de matematică plin cu versuri scrise frumos, cald, cu pixul, pe care mi-l împrumutase o vecină de scară, de-a mea, din Bucureşti, Doamna Irina, contabilă şefă la TCUMB Sector 4. O femeie singură şi cu gust pentru lecturi alese, trecută demult în lumea cea veşnică.

Au trecut anii, soseam aproape în fiecare an în Gorjul natal odată cu Fiii Gorjului din Bucureşti, şi prima dată am cunoscut-o la un post de radio unde lucra, parcă OMEGA, condus de poetul Viorel Gârbaciu, pe Doamna Victoria –Tori, cum o alintă şi azi soţul Domniei Sale, distinsul poet Florian Saioc.
Cum joi, 27 ianuarie 2016, Florian Saioc împlineşte venerabila vârstă a celor 85 de primăveri, fie-mi permis să rememorez o mică parte dintre faptele şi trăirile povestite de cel care este Patriarhul Poeziei Gorjului de astăzi, spicuind dintr-un altfel de Curriculum Vitae ce deschide un ampli grupaj de versuri semnate de Florian Saioc, preluate din „ANTOLOGIA membrilor Uniunii Scriitorilor din România care trăiesc în Gorj”, apărută la Editura Scrisul Românesc, Craiova – 2006, volum primit în dar  la Târgu Jiu, pe 12 septembrie 2013, de la poetul Gelu Birău, şi domnia sa prezent între coperţile acestei antologii.
Fiu al Catrinei, zisă Drina (Dorcescu) a lui Ion Saioc, zis Moţu, s-a născut <<taman în dimineaţa de 27 ianuarie 1931, la ora 9, când cădea prăpăd de ninsoare, tocmai în comuna Seaca din judeţul Teleorman. După ce mă botezară FLOREA, zis Florian, acolo îmi făcui  copilărind şcoala primară, apoi în Turnu-Măgurele Liceul Comercial, după care absolvii „vestita” Şcoală de Literatură „Mihai Eminescu”. În 1950 eram redactor la revista „Viaţa Românească”, iar la Concursul naţional de Literatură, organizat de Editura Tineretului, un juriu al cărui preşedinte era Mihail Sadoveanu, îmi decerna premiul III (poezie), premiul I nefiind acordat. Tot în 1950, debutam în revista „Flacăra”. Cu ortodoxia creştină mă împăcam foarte bine, cum cea impusă – deloc. De-aceea, în 1952 mi-am dat (forţat) demisia de la „Viaţa Românească”, după care, repede, sunt dus sub escortă la gară şi trimis la muncă forţată în batalioanele D.G.S.M. 2 Constanţa (Mangalia, Medgidia, portul Constanţa etc.); normele noastre de producţie erau aproape ca ale deţinuţilor politici. Nu mă mai publică nicio revistă literară. În 1865, sunt exclus din Uniunea Scriitorilor (sunt reprimit după revoluţie). Editurile îmi resping cărţile, mi le fac pierdute.>>
Aceasta este partea cea mai zbuciumată, mai tristă a Omului de lângă noi – Imensul Poet gorjean de-acum, după nevastă şi domiciliu, Florian Saioc. Cu chiu, cu vai, graţie unor prieteni şi cu sprijinul financiar al unora dintre ei, a mai publicat câte ceva, dar puţin, şi înainte de 1989. Nu ne-am propus un eseu, aşa cum ar merita viaţa şi creaţia domiei sale. Nici să enumerăm volumele de după 1990.
Sub o tăcere oarecum suspectă, evenimentul fiind anunţat doar de cotidianul de suflet al gorjenilor – Gorjeanul, luni, 25 ianuarie 2016, la Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” Gorj, Patriahul Poeziei Române şi gorjene a lansat cel mai recent volum de poeme: “Rapsodia în DOR major DE ROMÂNIA”. Despre valoarea creaţiei Domniei sale s-au exprimat critici literari importanţi, dar ne-am lungi prea mult deacă am da citate din Gheorghe Grigurcu, Zenovie Cârlugea ori Ion Popescu-Brădiceni, ultimul acordându-i mai multe pagini de critic literară în cea mai recent carte a sa <<Cenaclul “COLUMNA”. Şcoala de literatură de la Târgu-Jiu. Generaţia columnistă după cinci decenii”>>, asimilându-l pe cel mai mare poet contemporan din Gorj cu scriitorii de pe aceste obârşii.
Ion Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here