Un bărbat de 75 de ani, din orașul Novaci, bănuit de săvârșirea infracțiunii de amenințare, a ajuns ieri în arest.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în seara zilei de 27 iulie a.c., pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi amenințat pe un tânăr de 28 de ani, din orașul Novaci, că îi va incendia locuința.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, cu propuneri procedurale.