Poate că sufletul nu poate resimţi momentul acesta deosebit şi nu poate transmite îndeajuns, aşa cum nici mintea nu poate cuprinde întrutotul bucuria reîntâlnirii noastre la cei 58 de ani de la terminarea Liceului «Tudor Arghezi» din Târgu-Cărbuneşti, din vara anului 1965 şi chiar dacă am avut în aceste aproape şase decenii care au trecut o serie de întâlniri colegiale, de această dată, parcă ne-a copleşit un fior de nostalgie şi de regret că anii se duc prea repede şi nu mai suntem, aşa cum eram odată, tineri şi frumoşi, încrezători în viaţă şi hotărâţi să ne urmăm cariera profesională pe care ne-am dorit-o fiecare dintre noi! Şi de această dată, cu ajutorul şi cu bunăvoinţa colectivului de redacţie al Ziarului «Gorjeanul», încercăm să exprimăm câteva idei şi gânduri pe care le-am avut în suflet mereu şi pe care le păstrăm ca pe nişte pietre preţioae, pentru că aşa cum spunea scriitorul bisericesc Clement Alexandrinul: ,,Mai nesimţitor decât pietrele este omul în neştiinţă, în ignoranţă”, iar, noi, dorim să ne ştim că ne căutăm unul pe altul, câţi mai suntem trăitori, într-o conştiinţă şi într-o cunoaştere deplină unul pentru altul şi unul despre altul! Spuneam anterior că ne-am întâlnit prima oară la aniversarea celor 50 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional «Tudor Arghezi» din Târgu-Cărbuneşti, în anul 2007, când o «mână» de colegi, am hotărât să începem să ne întâlnim în viitor, cât mai des, şi după aceea, întâlnirile noastre care au urmat în anii 2010, 2015, 2016, 2017, 2018, apoi, după pandemie în 2021 şi din 2022 au permis întâlnirea aceasta din 29 iulie 2023, şi chiar dacă putem spune că acelea de la început au avut o participare amplă, la care i-am avut împreună cu noi şi pe dascălii noştri: Albăstroiu Ion şi Bădiţa Ion – profesori de sport, pe domnul Nicolae Dragoş – scriitor şi profesor de Limba română, pe Mateescu Dumitru – profesor tot de Limba română, pe Mateescu Maria- profesor de Fizică, pe Petrescu Nicolae – profesor de Matematică, prin scurgerea timpului, la întâlnirile care au urmat, numărul celor prezenţi a scăzut şi constatăm că acum, la aniversarea celor 58 de ani, în anul 2023, ne-am întâlnit mai puţini colegi decât anul trecut, iar, cea mai mare parte dintre cei absenţi se află acum în lumea celor fără de întristare şi suspin, astfel că sentimentele şi gândurile noastre s-au îndreptat cu precădere către profesorii care ne-au învăţat carte şi ne-au călăuzit paşii către orizonturile profesiilor noastre, ca şi către dragii noştrii colegi care nu mai sunt printre noi!
,,Timpul celor mai spectaculoase, mai ingenue şi mai însufleţite căutări nu este decât unul singur”!
Spicuim câteva idei şi gânduri ale unor colegi care s-au destăinuit cu mare francheţe şi cu deosebită pasiune astfel: Eu, dr. Pălivan Constantin: ,,Privind pe fereastra de lângă banca a treia, mă simt copleşit din nou de emoţii şi mă bucur că ne întâlnim în Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti, de aceea, Îi mulţumesc Domnului Sfânt pentru anii pe care mi i-a dat! Cu toţii ne rugăm ca să ne lase aproape aşa cum suntem! Să ne înveţe să ne rugăm, să credem, să iertăm, să nădăjduim şi să ne iubim aproapele! Pentru cei tineri, aş avea un sfat, după cum spune «Leviticul» (19, 22), ca să se ridice înaintea perilor albi şi să-i iubescă pe cei în vârstă, ca să ajungă şi ei la anii noştri! O spun şi acum cu mult drag, cea mai pură prietenie a fost cu Teodora, colega care mi-a devenit şi o soție devotată! Ca medic, mă rog pentru sănătatea oamenilor de toate vârstele”!
Eu, inginer Adrian Cătănescu: ,,Mă număr printre iniţiatorii acestor întâlniri ale noastre, iar, aşa cum nu există mai multe dimineţi într-o singură zi sau mai multe primăveri într-un singur an, nici timpul celor mai spectaculoase, mai ingenue şi mai însufleţite căutări nu este decât unul singur, pentru că nici înainte şi nici după anii de liceu, nu aflăm în noi înşine disponibilitatea de a crede atâtea lucruri posibile. În liceu, se spune, era timp şi toate aveau să fie, fără îndoială, cum ne spuseseră nouă visurile noastre, iar, în acel timp minunat, îl aveam cu sfaturi pe lângă mine şi pe fratele meu Florin Cătănescu, acum aflat undeva prin America, pe calea căutărilor neobosite, mai ales că în acei ani tumultuoşi, semnul unui preaplin al voinţei parcă ne copleşea! Am venit de la Bucureşti, acolo unde locuiesc, pentru a mă întâlni cu colegii şi pentru a fi măcar o zi în comuniune cu ei! La toţi le doresc sănătate şi viaţă îndelungată”!
Eu, prof. Nicolae Mitru, din Albeni, pot spune că e frumos faptul că o mică parte din promoţia 1965 a liceului nostru, am găsit de cuviinţă să ne întâlnim anual, deşi suntem din promoţia care n-am avut, nici tablou de absolvire şi nici banchet, pentru că nu am avut pe cineva care să ne coordoneze, însă, de câţiva ani, ne-am organizat ca nişte «autodidacţi» şi iată-ne la masa festivă, ca să ne bucurăm împreună”! Eu, Cinteză Dorinel: ,,Cred că simt cum trecură 58 de ani şi este o mare bucurie să ne mai vedem ca să ne reamintim de anii din liceu, de anii celui mai viu entuziasm pentru mine, ca şi pentru atâţia alţi colegi de generaţie”! Eu, inginer Trancă Gheorghe: ,,Sunt bucuros că ne întâlnim şi astăzi, aşa cum doresc să ne mai întâlnim şi în viitor cu aceeaşi dragoste şi cu aceeaşi preţuire! Desigur, ce călăuze ar fi fost mai nimerite în căutările întreprinse de către liceenii de atunci, decât profesorii care au ştiut să fie vrednici de tradiţia instituţiei pe care o reprezintă? Însufleţirea noastră tânără a întâlnit, fericit, dragostea lor de carte şi de oameni care pornesc în viaţă”! Eu, prof. Săvescu Ion, alias «Cicero», mizez pe faptul că dacă Bunul Dumnezeu ne-a păstrat în viaţă până la 76 de ani, sperăm să ajungem şi la suta de ani, pentru a preţui anii care astăzi îmi par desprinşi din basme, dintr-o vârstă de aur a miracolului neverosimil de luminos! Recunosc faptul că Adrian Cătănescu este «sufletul» întâlnirilor noastre”! Eu, Nanu Iustin: ,,Sunt unul dintre organizatorii întâlnirilor noastre şi cred că toată viaţa noastră este o amintire, iar, peste ani, şi noi vom ajunge ca să fim tot nişte amintiri! Am trăit peste trei sferturi de veac şi cred că suntem în viaţa noastră rezultatul destinaţiilor la care nu am fi ajuns fără cei patru ani de la Liceul «Tudor Arghezi» din Târgu-Cărbuneşti”!
,,Dintr-o singură adiere a clipei, timpul schimbă în oameni maturi şi apoi în oameni bătrâni, nişte copii ameţiţi de visurile inocenţei”!
În loc de concluzie, ne minunăm, cât de repede trece timpul şi cum, dintr-o singură adiere a clipei, timpul schimbă în oameni maturi şi apoi în oameni bătrâni, nişte copii ameţiţi de visurile inocenţei! Poate că fiind prinşi în vâltoarea vieţii noastre iuţi, se prea poate să uităm des câtă înţelepciune este necesară în vorbele noastre. Să nu uităm, cel puţin, că pe drumul pe care suntem azi, fiecare, nu am ajuns întâmplător şi nici lipsiţi de credinţă şi de încredere în noi înşine! Să le mulţumim celor ce ne-au învăţat lecţiile de la clasă şi mai ales lecţiile de viaţă, pentru că a ne gândi la dascălii noştri este un act de normalitate şi de respect, de clarviziune permanentă a firii noastre, a sensibilităţii şi a orizontului nostru cultural în care un loc aparte îl au întotdeauna anii de liceu!
Vasile GOGONEA
