La 58 de ani de la decesul lui Brâncuşi / Bustul eroului Ioan C. Popilian, dezvelit la Târgu-Jiu

966

Manifestările care au început, vineri, la Târgu-Jiu dedicate împlinirii a 58 de ani de când marele sculptor Constantin Brâncuşi a trecut în nefiinţă, au continuat ieri, în Parcul Central. În prezenţa autorităţilor locale şi a reprezentanţilor instituţiilor de cultură, a avut loc dezvelirea bustului comisarului de poliție Ioan C. Popilian.

Ioan C. Popilian este considerat a fi eroul care i-a condus pe locuitorii municipiului în luptele de la Podul Jiului din octombrie 1916, când aceștia au respins trupele germane, care vroiau să ocupe orașul. Evenimentul de dezvelire a bustului a făcut parte din activităţile organizate de Centrul Municipal de Cultură Târgu-Jiu la 58 de ani de la trecerea în eternitate a lui Constantin Brâncuşi.
“Astăzi (n.r luni) se împlinesc 58 de ani de la trecerea în eternitate a lui Constantin Brâncuşi. Ca de obicei, Centrul Municipal Târgu-Jiu, Primăria Târgu-Jiu, Consiliul Local organizează evenimente comemorative referitoare la Constantin Brâncuşi. Comisarul de poliţie Ioan C. Popilian este unul dintre ofiţerii care, împreună cu populaţia oraşului Târgu-Jiu, se opune intrării în municipiu a trupelor germane la luptele de la Podul Jiului în data de 14/27 octombrie 1916. Lucrarea îl reprezintă pe eroul Ioan Popilian într-o ipostază eroică, magnifică, într-o ipostază care emană forţa. Pentru realizarea acestui bust s-a plătit suma de 50.000 de lei. Am plătit cincizeci de mii de lei pentru realizarea acestui bust. Se ştie foarte bine că Ansamblul Monumental al lui Brâncuşi, comandat de Arethia Tătărescu, este închinat eroilor gorjeni căzuţi în primul război mondial, iar Ioan Popilian a fost şi el un erou, de aici şi legătura între Constantin Brâncuşi şi Popilian”, a declarat Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cultură din Târgu-Jiu.

bust1Bustul, realizat din bronz
Bustul lui Ioan C. Popilian a fost realizat de către sculptorul Vlad Ciobanu, iar lucrarea a fost începută în luna iulie a anului trecut, materialul folosit pentru realizarea sa fiind bronzul. “Este un act de omagiere şi un act de comemorare prin realizarea bustului; Ioan Popilian este un foarte bun exemplu, mai ales pentru generaţiile care vin. Am început bustul în iulie 2014, în decembrie a fost gata turnat, în ianuarie a fost aici; lucrurile au depins de iarnă pentru a-l putea amplasa. Evident că dezvelirea este legată şi de ziua comemorativă a lui Constantin Brâncuşi; cumva Popilian este legat de Brâncuşi pentru că, acesta din urmă, omagiind eroii la Târgu-Jiu, l-a omagiat şi pe Popilian. Acesta este sensul lucrării – de omagiere a unui act eroic şi a unei fiinţe exemplare; eroul este arhetip mesianic, găseşte în el puterea de a se dărui, de a-şi risca viaţa pentru salvarea unei comunităţi pe care o reprezintă în momentul respectiv, şi în acelaşi timp, un reper pentru memoria noastră. (…) Lucrarea este din bronz şi soclul este din andezit”, a declarat sculptorul Vlad Ciobanu.

bust2Tot în cursul zilei de ieri, la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, oameni de cultură din judeţul Gorj s-au reunit în cadrul unei mese rotunde dedicate comemorării celor 58 de ani de la decesul marelui sculptor gorjean. Constantin Brâncuşi s-a născut la Hobiţa pe 19 februarie 1876 şi s-a stins din viaţă la Paris în data de 16 martie 1957. El a lăsat la Târgu-Jiu Ansamblul Monumental Calea Eroilor din care fac parte operele Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana Fără Sfârşit.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here