Astăzi, 27 mai 2021, se împlinesc două veacuri de la asasinarea lui Tudor Vladimirescu, marele Conducător al pandurilor şi al Revoluţiei din 1821, din ordinul conducătorului mişcării «Eteria», Alexandru Ipsilanti, cel care s-a bazat pe faptul că mai mulţi căpitani ai lui Vladimirescu erau nemulţumiţi de măsurile luate împotriva celor care erau consideraţi hoţi şi tâlhari în Ţara Românească. În mod paradoxal, însă, Comuna Vladimir, în care s-a născut Vladimirescu în anul 1780, în condiţiile în care popoarele din Balcani s-au răsculat împotriva otomanilor, dar, mai ales, în împrejurările în care «Eteria», o organizaţie formată pentru a elibera Grecia de sub stăpânirea turcilor, sub conducerea lui Alexandru Ipsilanti, a pornit o răscoală la care au aderat mai multe state din zonă, aflate sub ocupaţie turcească. Un astfel de moment a fost considerat favorabil de către Tudor Vladimirescu, pentru a elibera Ţara Românească de sub jugul turcesc. Acest Alexandru Ipsilanti, general în armata ţaristă, avea sprijinul declarat al Rusiei pentru a putea elibera Grecia, dar, pe parcurs, lucrurile s-au complicat, deoarece, sub presiunea statelor absolutiste din Occident, la data de 17 martie 1821, ţarul Alexandu I a condamnat acţiunile din Balcani, scoţându-l pe Ipsilanti din armata Rusiei, în timp ce lui Tudor Vladimirescu i-a retras ordinul ostăşesc primit în urma contribuţiei sale avute în cadrul războiul ruso-turc dintre anii 1806-1812. Prin urmare, la 23 martie 1821, Tudor Vladimirescu a ajuns la o înţelegere cu Comitetul de oblăduire din Muntenia, format din cei trei mari boieri, Văcărescu, Ghica şi Brâncoveanu, prin care dădea asigurări că va înlătura regimul fanariot de la conducerea ţării. Tocmai în acel moment s-a produs ruptura între Vladimirescu şi oamenii săi de încredere, care nu au înţeles mutarea conducătorului lor şi deosebirea faţă de mişcarea «Eteria», mai ales că după ce au jefuit Moldova, eterişti au ajuns în Bucureşti şi au cerut două milioane de lei pentru a-şi întreţine armata, lucru pe care Tudor Vladimirescu nu l-a acceptat. În împrejurări destul de confuze, dar care au fost speculate de către duşmanii săi, Tudor Vladimirescu a primit o scrisoare de la paşa de la Giurgiu prin care i se transmitea că are tot sprijinul sultanului în acţiunile sale, Poarta fiind chiar de acord să renunţe la abuzurile făcute asupra Ţării Româneşti. Totodată, turcii i-au propus lui Tudor Vladimirescu sprijin ca să devină domnitor al ţării, dacă va ajuta la alungarea lui Alexandru Ipsilanti din Muntenia. Se pare că Tudor a răspuns pozitiv la propunerile înaintate de către turci, însă corespondenţa dintre conducătorul pandurilor şi turci a ajuns la mâna eteriştilor, care l-au considerat un trădător pe Tudor Vladimirescu. Pentru că era un om aprig, sever şi neîndurător cu aceia care comiteau nedreptăţi şi jefuiau oamenii din sate, pedepsindu-i pe cei care îndrăzneau să comită tot felul de fărădelegi, ca urmare a faptelor netrebnice, Tudor a omorât mai mulţi tineri care se ocupau cu furtişaguri, pandurii fiind nemulţumiţi de faptul că cei ucişi putea fi folosiţi în luptele purtate pentru eliberarea ţării, mai ales că l-a spânzurat chiar pe unul dintre căpitanii săi, Ioan Urdăreanu, deoarece acesta a refuzat să accepte să răspundă cu viaţa pentru orice infracţiune comisă de către oamenii conduşi de el. Se pare că după omorârea lui Urdăreanu s-a produs ruptura decisivă dintre Tudor Vladimirescu şi căpitanii săi, pentru că eteristul Hagi Prodan a profitat de acest moment dramatic şi i-a convins pe căpitanii lui Tudor să declare că nu îl mai vor ca lider al mişcării de emancipare naţională.
,,Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri”!
Aşadar, eteriştii, fiind în posesia scrisorilor trimise de către Vladimirescu paşei de la Giurgiu, l-au acuzat pe conducătorul pandurilor de trădare a cauzei mişcării, iar, în aceste condiţii, fiind părăsit de căpitanii săi, Tudor Vladimirescu este arestat de eterişti şi dus din mijlocul pandurilor la casa lui Iancu Mavrodol din Piteşti, unde a purtat o discuţie cu cei ce l-au trădat, spunându-le următoarele: ,,Şi ce vreţi de la un om pe care, după vicleniile ce aţi urmat, aţi întors chiar oştirea lui de l-au dat în mâinile voastre, voi, oameni fără căpătâi şi cu totul străini de această ţară? Gândiţi-vă singuri, printr-aceasta, la ce căpătâi o să ieşiţi? Vreţi să mă omorâţi? Eu nu mă tem de moarte! Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri! Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în «cămaşa morţii»! Turcii sunt în ţară, dar nu sunteţi în stare şi nu veţi fi niciodată în stare a vă bate cu dânşii cu ispravă”, le-a spus Tudor Vladimirescu foştilor săi căpitani, la data de 21 mai 1821. Se pare că în dimineaţa zilei de 23 mai 1821, Vladimirescu a fost dus la Târgovişte şi închis în beciul de la vechea Mitropolie, fiind supus unor torturi şi schingiuiri îngrozitoare de către Vasile Caravia, care era poreclit «monstrul de la Galaţi», pentru a se afla locul unde Tudor avea banii pentru revoluţie, fără, însă, ca temutul călău să scoată vreo vorbă de la liderul Revoluţiei din 1821. Tudor a fost schingiuit numai pentru a se afla unde a ascuns banii, căci eteriştii credeau că are sume mari de bani pentru cumpărarea de arme şi muniţie pentru panduri, iar descoperirea lor interesa pe toţi, mai mult decât acţiunile sale. Tudor Vladimirescu a suportat totul cu o tărie neobişnuită, răspunzând că nu are nimic şi că el a venit acolo pentru ca, unindu-se cu eteriştii, să lupte împreună împotriva turcilor. În cele din urmă, după două zile de cele mai crunte chinuri, l-a anunţat pe Tudor că-l trimit la divan şi, legându-l, au ieşit noaptea afară din oraş. Poate şi de teama ca românii să se ridice împotriva eteriştilor, Alexandru Ipsilanti i-a ordonat lui Caravia să-l ucidă pe Tudor Vladimirescu în dimineaţa zilei de 27 mai 1821, împuşcându-l de două ori şi aruncându-i trupul într-o fântână de lângă Grădina «Geartoglu» din mahalaua sârbească din Târgovişte. Din însemnările unor cronicari, se arată că, apropiindu-se de râul Dâmboviţa, Caravia l-a împuşcat cu pistolul, apoi l-au tăiat, i-au tăiat capul, iar trupul i l-au aruncat în râu, după unii autori într-o fântână părăsită. La puţin timp de la asasinarea lui Tudor Vladimirescu, la data de 7 iunie 1821, eteriştii au fost învinşi de turci în lupta de la Drăgăşani, în judeţul Vâlcea. Cu toate că au reuşit să înăbuşe Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, turcii au fost determinaţi în cele din urmă să pună capăt domniilor fanariote. În cele două sute de ani, Tudor Vladimirescu a devenit un personaj aproape legendar, sinonim cu dorința de emancipare a românilor și cu acel curaj patriotic afirmat pe parcursul istoriei deoarece diverși conducători români au încercat să se opună dominației otomane și sistemului socio-politic fanariot. Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu s-a încadrat într-un proces istoric de înlăturare a rămășițelor orânduirii feudale și de trecerea la o epocă de progres pe plan național și social. În preajma Revoluției de la 1821, toate categoriile societății românești își manifestau nemulțumirea: boierimea, divizată în funcție de avere și poziție în stat dorea să-și recapete vechile privilegii, iar forțele productive din mediul rural și urban aveau propriile revendicări: țăranii doreau o mai largă stăpânire asupra pământului și înlăturarea birurilor și obligaţiilor împovărătoare la care erau supuși, iar negustorii și meseriașii de la orașe să își desfășoare activitatea într-o societate în care nedreptatea, corupția și arbitrariul să fie înlăturate. În mod firesc, personalitatea deosebită a lui Tudor Vladimirescu a tras atenția fruntașilor «Eteriei», mai ales că principalul sfetnic al țarului din perioada pregătirii luptei antiotomane era grecul Capodistria. În concepția eteriștilor, Tudor Vladimirescu trebuia să declanșeze o revoltă armată în Țara Românească, menită să faciliteze intrarea trupelor eteriste, formate în Basarabia și Ucraina, în Principatele Române, pentru trecerea la sud de Dunăre. De altfel, generația pașoptistă care a realizat Unirea Principatelor și Independența de Stat a României s-a revendicat de la mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu, deoarece, în toamna anului 1843, în cuvântarea ținută la Academia Mihăileană de la Iași, la deschiderea primului curs de istorie națională, Mihail Kogălniceanu spunea: „Tudor Vladimirescu ridică, în Valahia, steagul național, vestind românilor că vremea venise pentru ca țara să scuture stăpânirea străinilor, să îndepărteze abuzurile care o rodeau și să dobândească guvern național… Întâmplărilor de la 1821 suntem datori cu orice propășire ce am făcut de atunci, căci ele ne-au deșteptat duhul național ce era adormit cu totul”, arată marele patriot şi istoric, ceea ce demonstrează faptul că Revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, a reprezentat intrarea într-o nouă epocă a evoluției istorice a poporului român, prin destrămarea regimului fanariot și inițierea procesului de modernizare într-un ritm susținut a societății românești, proces care a dus, după aproape 100 de ani, la realizarea idealului național de unire a tuturor românilor într-un stat național, unitar, independent și suveran, iar aniversarea bicentenarului Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu să fie pentru toţi românii un motiv de mândrie patriotică.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
