La 1 iulie 2022, s-au împlinit 162 ani de la înființarea Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”

2404

Prima unitate de gardă din istoria militară națională, a fost înființată la 1 iulie 1860 în baza Decretului Nr. 63 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sub denumirea de Batalionul 1 Tiraliori.

Istoricul Brigăzii
Batalionul 1 Tiraliori a fost conceput, acum 162 de ani, atât ca unitate luptătoare, dar și ca unitate destinată asigurării pazei palatului domnesc și executării ceremoniilor militare. La 31 august 1860 a fost denumit Batalion de vânători. Unitățile de vânători reprezentau o specialitate aparte a infanteriei, diferite de unitățile de vânători de munte. În afară de atribuțiile obișnuite ale unei unități combatante, Batalionul de Vânători a primit și atribuții de gardă, având ca misiune paza Palatului Domnesc și a Ministerului de Război.
De-a lungul timpului, structura a trecut prin numeroase schimbări, purtând diferite nume. Din 1941 în structura acestuia au loc schimbări importante, iar începând din 15 august 1941 batalionul se va numi Batalionul de Gardă Regală. Acesta a fost desființat după abdicarea Regelui Mihai I (30 decembrie 1947), în 1948. Abia după căderea regimului comunist, acest regiment s-a transformat în Brigada 30 Gardă (prin Ordinul Marelui Stat-Major nr. B3/0267, din 23 februarie 1990), iar din anul 1995 acestuia i s-a acordat denumirea onorifică „Mihai Viteazul”, pentru a se reface astfel legătura cu vechile unități de gardă ale armatei române.
La 25 iulie 2001, Brigada 30 Gardă revine la nivel de regiment – Regimentul 30 Gardă și Protocol Mihai Viteazul, iar din anul 2006 se numește Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, apoi, din 2018, revine la denumirea de Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” unitate aflată în subordinea Statului Major al Apărării. Unitate de elită a Armatei României, acesta are în componență două batalioane pentru ceremonii și un batalion de poliție militară.
La data de 10 iulie 2019, s-a desfășurat ceremonia de predare-primire a comenzii marii unități. Generalul de brigadă Bogdan Cernat, ofițer care a crescut și s-a perfecționat în această unitate de elită, și al cărei comandant a devenit la data de 15 mai 2014, a predat comanda locțiitorului său, colonelul Sergiu Mungiu, în prezența directorului Statului Major al Apărării, generalul de brigadă Corneliu Postu.
Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, unitate emblematică a Armatei Române, depozitară și continuatoare a tradițiilor tuturor unităților de gardă începând cu anul 1860, astăzi reprezentând singura unitate a Armatei României care îndeplinește misiuni de ceremonii și onoruri militare la cel mai înalt nivel, are ca principale atribuții executarea de ceremonii și onoruri militare la nivelul Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Apărării Naționale, precum și alte activități de reprezentare cu diferite ocazii, în țară și străinătate, asigurarea pazei permanente la Mormântul Ostașului Necunoscut precum si asigurarea pazei unor obiective aparținând M.Ap.N.
Uniforma de protocol a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” este una dintre cele mai elegante și rafinate din spațiul european, ce îmbină elemente din fondul tradițional al marilor ținute ale perioadei interbelice, armonios închegate într-o formă modernă, ce conferă solemnitate și autoritate.
Pentru a le ieși perfect de fiecare dată mânuirile de armă militarii din Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” se antrenează zilnic. Indiferent de experiență și câte de multe ceremonii s-au executat, fiecare nouă activitate este pregătită ca și cum ar fi prima. Pentru că atunci când, la cel mai înalt nivel, reprezinți armata și chiar țara, nu este loc de ezitări sau greșeli.
„Ad unum omnes” – „toți ca unul”, acesta este unul dintre principiile oricărei structuri militare, iar coordonarea și coeziunea plutonului în executarea instrucției de front pentru activitățile de ceremonii și onoruri militare au reprezentat criteriile pentru o altă probă din cadrul Cupei Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Spiritul competitiv a fost cel care i-a motivat pe militari și pe comandanții lor, iar în ciuda temperaturilor ridicate s-au prezentat la această probă pentru a demonstra că ei sunt cei mai buni. Câștigători sunt toți, însă deopotrivă plutoanele și cei de la probele individuale aflate pe podium vor fi premiate de Ziua Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
În afara acestor misiuni principale, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” au participat și la alte activități umanitare. La 9 martie 2022, militari din această brigadă s-au alăturat eforturilor pentru sprijinirea refugiaților ucraineni. Au donat apă, produse alimentare și de igienă personală pentru cele aproximativ 100 de persoane cazate în comuna Periș, județul Ilfov. Militarii brigăzii și Asociația Mihai Viteazul 30 Tradiție și Continuitate nu au uitat de cei aflați în nevoie și s-au mobilizat pentru a le aduce puțină bucurie. Astfel, la 22 aprilie 2022, au donat alimente și alte produse pentru Așezământul social „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Slobozia, județul Giurgiu. Toate cele trimise, binecuvântate de preotul militar, au fost primite cu bucurie de cei mici, care au fost încântați că militarii sosiți cu daruri au stat de vorbă și s-au jucat cu ei.
Și în acest an, militarii brigăzii au participat la activitățile din cadrul campaniei „Recunoștință veteranilor de război”. Cu emoție și dragoste au împachetat cele peste o mie de pachete cadou și apoi au așternut pe hârtie câteva gânduri și urări pentru cei ce sunt eroii noștri, veteranii de război, file de istorie și exemple de urmat. La final pachetele au fost încărcate și trimise în țară, unde alți camarazi le-au oferit alături de recunoștința noastră, a tuturor, la 29 aprilie 2022, tuturor veteranilor de război rămași în viață.
Sublocotenent Mădălina Cuibuș – ofițer al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, gorjeancă din Novacii Gorjului ne mărturisește despre începuturile carierei sale militare: „Am intrat în armată, nu doar ca să am o slujbă, ci ca să ajung cineva și să reprezint ceva pentru instituție. Știu că sunt la început de carieră, iar drumul este lung și dificil, însă sunt hotărâtă să muncesc, să învăț din reușite și din eșecuri, să nu dau niciodată înapoi și să ajung cât pot de sus. Fac parte din primele generații de absolvenți ai Colegiului Național Militar «Tudor Vladimirescu» după reînființare. În clasa a XI-a m-am înscris la colegiu, plecând de la clasa cu profil matematică-informatică din Novaci, localitatea mea natală. Tata mereu îmi spunea că aș fi potrivită în armată pentru că eram un copil extrem de responsabil, ordonat, dar și ambițios. Chiar dacă sunt singurul copil, părinții au fost încântați de alegere și m-au susținut, deși mama a fost puțin necăjită pentru că a rămas singură, tata fiind și el plecat de acasă cu săptămânile din cauza slujbei. Prima lună la liceul militar a fost grea pentru mine, veneam după doi ani de liceu civil cu un altfel de regim, eram acasă, dar cu ajutorul instructorilor și al profesorilor, care ne-au fost alături și ne-au ajutat, am reușit să mă adaptez la acest nou mediu. De atunci, orice provocare am avut de înfruntat în liceu sau în Academia Forțelor Terestre din Sibiu, a însemnat un pas înainte, un prilej de a învăța mai mult, de a mă depăși și de a deveni mai puternică. Plus că în academie am descoperit cât de importante sunt legăturile dintre noi, acele legături create în condiții mai dificile, cum au fost în tabăra din Daia sau din Crinț, însă acolo ne-am unit și am legat prietenii care sunt sigură că vor dura o viață. Dacă cel mai dificil moment a fost acea primă lună la liceul militar, cele mai frumoase momente au fost cele de la ceremonia în care am primit primul grad și cel de la absolvirea cursul de bază la Școala de Aplicație pentru Logistică de la Chitila, curs pe care l-am absolvit ca șefă de promoție. Am fost mândră de mine pentru că logistica nu este o armă ușoară, sunt multe de învățat și de făcut, dar consider că mi se potrivește”.
Col. (rtr.) Gigi Bușe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.