Anul acesta, preşedintele Klaus Iohannis a plătit, pentru deplasările în străinătate, dublu faţă de anul trecut, iar valoarea totală a cheltuielilor ajunge la peste 16,6 milioane de lei. Acesta a avut 21 de deplasări externe, valoarea lor ajungând la 3,3 milioane de euro.
Astfel, președintele României a efectuat șase vizite la Bruxelles și doar două la Paris, următoarele destinații fiind Riga, Haga, Madrid, Londra, New York, San Francisco, Praga, Sharm El-Sheikh, Vilnius, Kaunas, Atena și Tirana.
Anul trecut, Klaus Iohannis a efectuat doar 16 deplasări externe, valoarea acestora fiind de 1,5 milioane de euro.
Este important de amintit faptul că președintele a fost prezent la Summiturile NATO, de la Bruxelles și de la Madrid, precum și la reuniunea Consiliului European, desfășurată la Bruxelles. De asemenea, la New York, Klaus Iohannis a participat la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), iar, la Londra, acesta a asistat la funerariile reginei Elisabeta a II-a.
Sursa, Antena 3 CNN