Juveții au zburat în Austria cu gândul la grupele Conference League

1265

Universitatea Craiova și-a aflat adversara pentru turul doi preliminar din Conference League. Băieții lui Marinos Ouzounidis vor da piept cu învingătoarea dintre Laci (Albania) sau Podgorica (Muntenegru). Primul joc va avea loc acasă, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Delegaţia doljenilor a decolat din Bănie spre Austria, unde va urma un stagiu de pregătire până pe 3 iulie. Cartierul general al Universităţii Craiova va fi la Wellness & Relax Hotel Milderer Hof, iar programul meciurilor amicale va fi anunţat în curând. Joi a avut loc o nouă vizită medicală la care au participat: Mirko Pigliacelli, David Lazar, Denis Rusu, Bogdan Vătăjelu, Ovidiu Bic, Mihai Bălașa, Gustavo, Dan Nistor, Reagy Ofosu și Matteo Fedele. Ivan Mamut, Elvir Koljic și Marius Constantin au vizita medicală valabilă, în timp ce Nicușor Bancu și Paul Papp se află încă în procesul de recuperare. Alex Cicâldău, Andrei Ivan, Ștefan Baiaram și Alex Cîmpanu au parte de o vacanță prelungită și vor face joncțiunea cu lotul Științei în Austria. Președintele Universității, Sorin Cârțu, a comentat tragerea la sorți din turul doi preliminar al Conference League. „Universitatea Craiova este favorită cu oricare dintre cele două echipe. Nu ne doream neapărat pe altcineva, pe cine să alegi? Nu era o mare diferență între ele, nu aveam ce să alegem. Tot aia este pentru noi. Craiova este favorită, oricum ar fi. Nu avem voie să nu trecem mai departe. Întotdeauna ne-am propus obiectiv în competițiile europene. Ne dorim să mergem cât mai mult și, sigur, o eventuală participare în grupe. Bine, aici depinde de mai mulți factori. Intervine și șansa…sunt multe lucruri care duc la îndeplinirea unui asemenea obiectiv. Deplasarea este convenabilă, chiar și în Albania, oricum pleci cu avionul. Primul joc va fi acasă, vom vedea cum va fi situația cu terenul suspendat. Mai avem o etapă de suspendare, vom vedea cum va fi,” a declarat oficialul din Bănie. Finanțatorul echipei, Mihai Rotaru, i-a avertizat pe jucători că nu mai vrea să trăiască rușinea de anul trecut, când echipa a capotat în Georgia. Atunci, meciul Lokomotivi Tbilisi – Universitatea Craiova, scor 2-1, a fost una dintre cele mai mari surprize din turul 1 preliminar al Europa League. ,,După ce am pățit anul trecut, nu avem voie să repetăm rușinea. Am greșit o dată foarte grav, trebuie să fim foarte atenți. E un obiectiv al nostru, pe care l-am avut și anul trecut. Intrarea în grupele Conference League este obiectivul nostru și sper să-l îndeplinim. Vrem să câștigăm Supercupa, după care începe campionatul și apoi vine meciul european”, a declarat Mihai Rotaru.

Olimpiada și transferurile
Finanțatorul Craiovei a spus Universitatea nu își permite în acest moment să lase jucători la echipa olimpică de fotbal a României. Știința este în negocieri avansate cu doi fotbaliști și a parafat deja un amical tare, cu Olympiakos Pireu. ,,Poziția e aceeași ca și atunci, în sensul că ei nu ne-au spus care va fi regula cu jucătorii U21. Ca atare, nu putem lua nicio decizie. Nu știm cum ne pregătim strategia, pentru că nu știm nici dacă e albă, nici dacă e neagră. Dar în momentul ăsta, noi nu dăm jucători la naționala olimpică, dacă mâine s-ar pleca în cantonament. Nu începem cantonamentul cu adversari de primă mână și terminăm cu un amical cu Olympiakos. De plecat, nu. Există o ofertă, dar nu pentru Cicâldău sau pentru Ivan. Nu e vorba despre jucătorii de națională. Deci s-ar putea să plece un jucător, dar pe o sumă foarte mică. În schimb, lucrăm la două transferuri, pe care suntem foarte aproape să le definitivăm. Este vorba despre un fundaș central, dar și un jucător care poate juca pe toată linia de fund”. Primul meci oficial al Universității are loc pe 10 iulie, cu CFR Cluj. Turneul de fotbal din cadrul JO va debuta pe 21 iulie şi se va încheia pe 7 august.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.