Într-o democraţie adevărată, fiecare cetăţean, indiferent de condiţia şi poziţia lui socială, are obligaţia morală de a-şi face datoria faţă de ţara sa. Numai că, la cele ce se întâmplă astăzi în România speranţele de mai bine, pentru că dincolo de simpla teorie despre statul de drept, se simte mai mult ca oricând o avalanşă de întâmplări nefericite, în principalo lipsă de adevăr, dreptate, de cinste şi onestitate pe toate palierele societăţii. Or, nu încape nicio îndoială că vina esenţială se găseşte chiar la vârful structurilor instituţionale ale statului, lovite mai peste tot de sindromul incompetenţei, compromiterii şi vidului de credibilitate în faţa norodului, pentru care pare-se că democraţia a venit prea de vreme, după deceniile de propagandă comunistă impusă forţat asupra mentalului cetăţeanului român.
Şi din păcate multe reminiscenţe ale fostului regim de tristă amintire încă au rămas în gândirea şi comportamentul unor indivizi sau instituţii publice, de vreme ce realităţile prezentului confirmă acest lucru, fiind de altfel nepermis de mult întârzierea reaşezării ţării pe făgaşul ei normal, de progres, bună convieţuire şi pace socială. Pentru că, iată, continuăm a asista neputincioşi la un dezacord total între instituţiile statului român; preşedinte-parlament-guvern-justiţie-partide politice, şi alte structuri publice, pre cum într-un un joc de a baba-oarba sau alba neagra, sfârşind de regulă cu o necorelare de legi, hotărâri sau decizii ce afectează grav prin ambiguitate şi lipsa de continuitate, (a vedea protejarea anumitor interese de grup) bunul mers al întregii societăţi româneşti. Dar în schimb, se aruncă praf în ochii românilor cu tot felul de “spectacole” propagandistice de genul încătuşerilor aproape zilnice ale unora sau altora, zăpăcindu-ne ori obnubilându-ne tot mai vârtos minţile prin intervenţia brutală a justiţiei, de jos şi până sus, la nivelul puterii supreme în stat-Parlamentul României.
Or, este nepermis să încalci la lumina zilei prevederile constituţionale privind pre-zumţia de nevinovăţie a celui anchetat, aruncându-l după gratii înaintea unei hotărârii judecătoreşti, după cum şi întârzierea nejustificată în stabilirea prejudiciilor reale aduse statului roman, iar de aici şi recuperarea acestora, în vreme ce adevăraţii vinovaţi în delapidarea diverselor bunuri şi valori din patrimoniul naţional, şi mai cu seamă a banului public sunt bine merci, huzurind în voie, pe mai departe în libertate. Apoi mai este ce va şi anume; de ce procurorii şi magistraţii fug de răspundere atunci când anchetele şi hotărârile lor judecătoreşti sunt abuzive, nedrept derulate şi finalizate, dovada clară fiind contestarea unora şi câştig de cauză în anulare la CEDO, pentru care statul şi până la urmă amărăşteanul român plătesc din buzunarul lor toate ”prostiile” făcute de unii sau de alţii din sistemul onoratei noastre justiţii. Acesta este şi motivul pentru care mulţi dintre procurori şi judecători se dau de ceasul morţii pentru a nu se modifica Codul Penal şi cel de procedură penală, fiind astfel puşi alţii să plătească pentru că ei nu aplică corect şi cu bună-credinţă legea.
De altfel, în rândul opiniei publice s-a conturat deja percepţia că justiţia din România nu-şi face cum ar trebui datoria, ba mai mult decât atât s-au constituit în interiorul sistemului unele găşti lipsite de onestitate şi direct implicate în comiterea unor grave fapte de corupţie (vezi cazurile Bica, Eva, Papici, Topălniceanu, H. Georgescu, etc), implicit şi cu grad mare de periculozitate pentru interesul public şi general. În plus s-a ajuns în situaţia ca DNA-ul şi SRI-ul să nu dea nimănui socoteală, în condiţiile în care derapajele acestora, sunt adeseori provocate intenţionat (vezi interceptările şi ascultările ilegale, şantajul şi parti-pris-urile, folosirea în exces a denunţătorilor fără a fi son- dată natura intenţiilor de denunţ, dar şi a unor persoane cu unele debilităţi pshice, ori pe alţi “acoperit”, inclusiv magistraţi, etc, ceea ce deformează şi prejudiciază grav actul de justiţie. Şi încă ceva, din interese nepotrivite s-a ajuns şi în situaţia în care în sistem promovările pe funcţii să nu se mai facă pe bază de examen, ci doar în urma unor interviuri de”casă” ce nu pot să certifice corectitudinea, valoarea profesională şi morală a candidaţilor. Iar multe informaţii despre neregulile săvârşite vin chiar din interiorul sistemului, creat de ceva vreme după chipul şi asemănarea ex-preşedintelui T. Băsescu, care prin Codurile penale adoptate pe şestache, dar şi prin înscăunarea pe cele mai înalte funcţii la CCR, ÎCCJ, DNA, DIICOT, ANI şi SRI a unor personaje “cu nasul în suflet, nu s-a urmărit altceva decât distrugerea în orice fel a adversarilor politici (acum, cu ocazia înlocuirii gărzii de la Cotroceni, s-a schimbat oarecum macazul onor-justiţiei, dar nu şi al respectului de sine), precum şi descurajarea posibilităţii ca altcineva persoane sau grupuri organizate, prin atitudine şi diverse acţiuni publice întreprinse să poată lovi în interesele oculte ale mafiei portocalii, dar nu numai.
Iar dincolo de orice îndoială, avem dovada faptelor unor procurori şi magistraţi, fără frică în bunul Dumnezeu, ce se comportă mai mult decât abuziv, un fel de “stat în stat”, adică feriţi în numele justiţiei independente de orice fel de oprelişti, dar şi îmbuibaţi de imunităţi şi privilegii de castă, de salarii şi pensii pe măsură, din păcate, fără a pune cinstea şi dreapta judecată la locul lor. Altfel spus, am ajuns în situaţia de a nu mai avea încredere în cei ce sunt puşi să apere cum se cuvine legile în România, de vreme ce marii corupţi, hoţii şi borfaşii, criminalii şi violatorii, nu sunt condamnaţi, ci lăsaţi să mişune nestingheriţi în libertate, spre disperarea comunităţilor din care provin, şi în general a oamenilor cu un comportament decent şi de bună-credinţă în societate. Dar în schimb sunt aruncaţi ani de zile în puşcării oameni nevinovaţi (a se vedea şi cazul Ţundrea!), fără ca şi cei care au dat astfel de hotărâri greşite, nedrepte şi deopotrivă cinice, să nu păţească absolut nimic, stăruind mereu întrebarea; de ce oare, şi care sunt motivele pentru care nu sunt traşi la răspundere şi pedepsiţi pe măsura faptelor şi ilegalităţilor. Ba unii au ieşit din sistem fără remuşcări şi cu pensii de nababi, iar la aşa lipsă de onestitate şi respect pentru nobila profesie de juraţi, nu poţi să fii indiferent şi să nu-ţi exprimi indignarea şi supărarea pentru obrazul pătat de ruşine al justiţiei din România. Cu atât mai mult cu cât şi acum, după ce s-a schimbat garnitura la Cotroceni, continuă să stea pitite şi prăfuite un număr însemnat de dosare ale marilor corupţi, după cum de ani de zile sunt tărăgănate procese foarte importante şi întârziate hotărârile judecătoreşti, în primul rând, acelea care vizează recuperarea uriaşelor daune aduse statului român.
De aici se desprinde şi unica soluţie de fond, reformarea de la rădăcină a sistemului judiciar din România, cu accent, în primul rând, pentru răspunderea reală a procurorilor şi magistraţilor în faţa dorinţei stringente pentru adevăr, dreptate şi justiţie socială, exprimată prin votul popular, adică singurul care dă mandat cu drepturi depline Parlamentului, ca putere supremă în stat.
Altfel vom sta mereu la mâna unor indivizi şi instituţii care au posibilitatea lucrului intenţionat prost făcut, dar şi al bunului plac fără să mai răspundă în faţa cuiva, mai ales în condiţiile precare, pline de necazuri şi probleme nerezolvate, prin care trece şi încă se zbate România de atâta amar de vreme.
Vasile Irod
