Este una dintre acele seri cu care doresc să mă întâlnesc. Nu mă duc la strein, la duşman ori la prieten. Intru în mine, cu nişte gânduri căpătate, parcă, la o vânătore cu şoimi. Încep să cred că sunt bolnav de melancolie, poate că am dreptate, poate nu, îngerul Nichita avea aţă de la un general alb rus, eu, aud, sânge subţire de sârb.
Sfârşit de decemvrie, iar ceva fanatic pomeneşte de Moş Crăciun. Şi într-o noapte el va veni, de regulă pe horn, pe uşa fără cheie, pe fereastră, prin pod, prin zid, numai dacă au fost cuminţi băiatul, fetiţa, mama, tata, mamaia, tataia. Moş Crăciun este o fiinţă destinată bunătăţii, sania lui are tălpici de iarbă şi clopoţei din conuri de brad. Fiecare se regăseşte în darurile aduse sau suferă stupid până la prânz, când duşmăneşte paharul de vin. Imprudent, primul-ministru vine de la Cluj. Fuge de timp, trece pe la biserică, încurcă întâi cerşetorii de la intrare cu pensionarii dinăuntru. Se roagă să se îmbolnăvească alţii, numai să nu fie pus el în situaţia de a-i salva. Scandalul de mită de la locul de baştină are măsura XXL. Să-l crezi pe Emil Boc înger? Românul, uneori, doarme şi mai deschide câte-un ochi, pe urmă îl ia mămăliga la braşoave, de pe fundul lăzii, niţel, strânge răutatea, ca s-o dea pe datorii. Că are atâtea, câte nu încap, lasă-i şi pe alţii să deşarte! Hazul colindătorilor ajunge la porţi. Aritmetică şi joc de tarocchi. Mărturisirea copilăriei pierdute în pocnet de biciuşcă. O las să povestească în prezenţa unei gutui. Măi, noi îl aveam, de fapt, pe Moş Gerilă, un surogat, dulce totuşi. A fost dat, pe doi bani, afară, plecând pe unde a intrat. În viaţa trândavă a marinarilor Moşul luase imaginea unui delfin. Traian Băsescu suporta o astfel de scenă, başca vamă o trăistuţă umflată de ruşinea lui Dinu Patriciu. Aproape abonat al faptelor bune şi, mai ales, cinstit. Pe când aşa, la Cotroceni, toate graţiile sunt de bogdaproste, iar paharele cu două degete de brumă. Bine mai e să primeşti câţiva copii mucioşi cu „ajunul”! Asculţi şi priveşti alb către urzelile cerului cel înalt fără paseri, doar cu munţii de smoală. Ce spuneaţi? A mai trecut un an, s-a dus dintele la cal. Nişte găligani stârnesc toţi câinii, doar nume şi plecăciune, mărit gospodar, ia de ascultă, şi te pricopseşte cu daruri de la bădia Traian. Mie îmi vine dor de moşii toţi, să petrec de verde un prun şi să pun şi o doagă la cap.
Alex Gregora
