M-a prins frigul într-o brânduşă de haină şi tremur ca un aurar al poveştilor cu faguri de metal preţios. Noi n-am apucat să avem toamnă, iar frunza de prun a îngheţat verde, nu să piară, să hiberneze parcă.
Numai închiderea lunii într-un cufăr, să ispăşească de-acum într-o mie de ani şi tot ea să ningă departe şi nu prea departe, mai putea produce atâta dezgust. Politicienii români încă nu i-au îmbrăcat pe cei goi, ba i-au lăsat fără cojoace chiar şi pe cei mai răsăriţi. Între puţinele lucruri care nu-mi plac este si acela să scriu despre politicienii duşi. Şi iată-l pe Cristian Diaconescu, de care nu mi s-a făcut dor, însă îmi aduc aminte: părea ursit să fie ministru, de externe sau la justiţie, poate chiar preşedinte la una dintre camere, cum a mai fost. A ales însă nişte coledzi, care dintr-o depărtare s-au reunit şi i-au dat şi lui funcţie. Observând că toţi au funcţie, revin la o vărsare de vânt şi afirm că UNPR-ul este doar un partid al câinilor de pripas. Cristian Diaconescu este preşedintele de onoare al UNPR. Unul mai hâtru ar putea observa: „Dar, nu-i prea tânăr!” Domnul acesta teribil al PSD-ului, din vremea debarcării lui Adrian Năstase, cu siguranţă are nări pentru miros de lup şi de fum. Dintr-o greşită coordonare, le foloseşte când pe una când pe alta. Poate jura pe un petic de lut că nu s-a îmbibat cu ceva ce aduce a sudoare şi a bălegar. Cristian Diaconescu a fost răpit de-o amintire – aceea de ministru de externe – numindu-se dorinţă, adică transfer băsist la UNPR.Au fost vremuri când îmboldeam negustorii de prostii din dealurile subcarpatice cu admiraţia pentru sărbătorile cuvintelor rostite de C.D. Purtând bătălii la toate oglinzile făr’ de har ale mass-media din regat. Apoi, dintr-o dată, aşa, şi-a închipuit el că i s-au încurcat caii, a pus preţ de nimic pe bietele animale şi le-a dat, dracu să le ia! Pentru mine trădarea sună a rânduire sub ierburi adânci. Deci, cu puţin cap rămas pe umeri, Cristian Diaconescu putea accede într-un târziu chiar la funcţia cea mai înaltă din stat. Aşa-i, parcă, doar cioban şef la stână (târlă). Pe undeva, n-am de ce să trag o concluzie. Politica-i doar zicală, nu poate fi proverb şi nici verset. Vă invit pe dumneavoastră să luaţi act şi să coborâţi cu picioarele pe pământ când vă ciumpăviţi mintea pentru a vă hotărî să alegeţi. Nişte potlogari au descoperit de curând ce se întâmplă într-o lampă cu petrol prost. Le-am luat spunerea: „Priviţi-o, când vă încumetaţi să furaţi, cu demnitate, doar de acolo, umbre de sfinţi!„
Alex Gregora
