Politika ne ciuguleşte zi de zi. Ne-au devenit palmele… fund de mare, iar ea tot mai vrea. Din poiana fierăriei lui Iocan am aflat că „de la ’89 încoace, s-au cam adunat putorile (în)semn de puteri sfidătoare”. Omul tocmai aştepta să ningă şi avea curajul vinului bun. „Ehei, ce l-aş fi înjurat eu şi pe Ceauşescu!”
Politika mă tăvăleşte şi pe mine, zău, pe un pogon de orz înflorit şi oricât de departe aş pleca, înjurând scurt, pentru alte reuşite vremi, mă întorc repede, sedat, întâi punând urechea să-i culeg doar foşnetul. Apoi cuceresc o redută măruntă, din mărar încolţit sub ger, parcă din necunoaşterea basmului cu grundul de s(o)are. Pe cât dau din greşeală în greşeală, pe atât culeg pelin amar. „Vezi, ce ţi-am spus, lauda şi fumul nu-s de pe la cişmele!”
Acum, fiind adus la acest mărturisitoriu lumesc, nu pot fi pus să socotesc pe câţi i-am surprins, după ce au votat ca pentru o înserare tristă, spălându-se pe mâini precum Pillat din Pont. Vă mărturisesc, melancolic, că eu am aruncat cu apa din covată în ‘90, ‘92, ‘96, 2000, 2004, 2009 şi, desigur, în 2012 o s-o beau ca pe una de izvor.
De pe dunga acestor vremuri m-am ales doar cu alăute de greieri care, contrar unor obiceiuri ştiute de gâze, şi-au făcut provizii pentru sute de ierni de aici încolo. Un zeu al alesului Q s-a întrecut cu un alt zeu al alesului W, şi tot aşa, alte critice-diacritice ale politicii noastre ne-au plimbat speranţele de căpăstru, până a rămas doar vântul-cuvântul.
Din practicarea jocului de table, românului îi rămâne doar sentimentul zădărniciei. De-ar fi fost băiat de popă, ce cuprinsuri l-ar fi aşteptat şi pe el!
Revin la politika mea, povârnită şi scormonită de speranţe. Întârziată de captivitatea unor fluturi care mi-au stat pe cârcă. La urma urmelor am fost furat şi eu de speranţe. Am fost lăsat fără înserări, afurisind ca fiecare. Într-o lume în care am încercat să respir idei, îmi mărturisesc doar căderea. Din ram uscat în ram bătut de rouă.
Alex Gregora
