Juristul Minprest, arestat pentru că a agresat minore

150

obsedat (2)Un târgujian în vârstă de 34 de ani a fost reţinut joi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie sexuală. Bărbatul este acuzat că a acostat două minore, în prezenţa cărora a săvârşit acte cu caracter obscen. Vineri, acesta a fost prezentat Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecată dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 15 zile.

Daniel Vâlceanu, jurist în cadrul societăţii Minprest, a fost reţinut după ce a acostat o fetiţă de 9 ani în scara unui bloc situat pe str. 1 Decembrie 1918. Potrivit anchetatorilor, fetiţa nu este prima victimă a bărbatului, acesta mai acostând o fetiţă în ianuarie 2012, tot în scara unui bloc. „S-a reţinut că, în data de 16.01.2012, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla în scara unui bloc din municipiul Tg-Jiu, inculpatul a manifestat acte cu caracter obscen în prezenţa părţii vătămate, o minoră în vârstă de 10 ani, în sensul că şi-a expus organul genital în faţa acesteia. De asemenea, în data de 03.05.2012, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla în scara unui imobil din aceeaşi localitate, a manifestat acte cu caracter obscen în prezenţa părţii vătămate, o minoră în vârstă de 9 ani, în sensul că şi-a expus organul genital în faţa acesteia, solicitându-i să i-l atingă cu mâna”, se arată într-un comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Vineri, Vâlceanu a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de corupţie sexuală, Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu-Jiu. Instanţa de judecată a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile. Vîlceanu a contestat însă decizia magistraţilor, recursul urmând să se judece astăzi la Tribunalul Gorj. Cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii judiciare.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here