Jurista-şefă a CE Turceni dă cu stângu’-n Dreptu’ în dosarul ,,Răuţ”

277

IMG_4751Dosarul Răuţ vs. Complexul Energetic(CE) Turceni, aflat pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova, relevă pe parcursul procesului că cei care apără dreptatea în unitatea energetică au minimele cunoştinţe legislative.

O mostră de ,,inteligenţă” şi justeţe, marca Maria Pecingină Mladin Bârsan, apare chiar în recursul formulat de jurista-şefă, la instanţa din Dolj, aceasta considerând că înfundă de tot dosarul ce a avut câştig de cauză la instanţa din Târgu-Jiu. Efectul a fost însă invers, documentul juristei relevând că practic nici nu a existat o concediere a lui Ion Răuţ din CE Turceni ci, cel mult, o revocare din funcţia de director.

După doi ani de la iniţierea procesului deschis de Ion Răuţ la Tribunalul Gorj, prin care acesta contesta decizia de concediere a sa din funcţia de director de Resurse Umane la CE Turceni, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Craiova. Răuţ a avut câştig de cauză la Tribunalul Gorj, obţinând constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere, dar i s-a refuzat reintegrarea în postul de director, şi plata despăgubirilor băneşti. Procesul se mută astfel, ca urmare a recursului declarat de ambele părţi, în Bănie, la Curtea de Apel Craiova, acum transformându-se în apel.

Cu mandatul pe după cireş

Cum reprezentanţii CE Turceni nu au vrut să găsească o cale amiabilă de stingere a conflictului cu Ion Răuţ, au apelat, aşa cum lumea se aştepta, la jurista-şefă a unităţii energetice, Maria Pecingină Mladin Bârsan, solicitându-i să găsească o modalitate de a împiedica pe calea justiţiei revenirea fostului director în complex. Jurista-şefă şi-a pus mintea la contribuţie şi a încercat să pună piedici în dosar motivând, mai nou, că nu ar fi existat nici măcar o decizie de concediere a lui Răuţ, întrucât cea contestată ar avea caracterul unei revocări de mandat din funcţia de director. ,,Prin urmare ţinând seama de considerentele arătate apare cu evidenţă că instanţa de fond nu ţine seama de natura duală a deciziei contestate, respectiv act de drept al muncii(decizie de încetare a contractului individual de muncă), şi act de drept comercial(decizie de revocare a contractului de mandat)”, se arată în motivarea recursului CE Turceni, la Curtea de Apel Craiova. Documentul poartă semnătura atât a juristei-şefe cât şi a directorului general al unităţii energetice, Octavian Graure.

,,Mi-au făcut un cadou”

Cele apărute în motivarea recursului îi aduc un beneficiu lui Ion Răuţ. ,,Eu susţin de doi ani de zile că au fost încălcate în serie norme de legislaţie a muncii la CE Turceni, însă nu mă aşteptam să fie recunoscute, în acest mod, ilegalităţile făcute. Două concluzii le-am reţinut din recursul CE Turceni: jurista şi directorul general s-au descalificat profesional, pe de o parte, şi au arătat, pe de altă parte, că nu mă vor la Turceni <<cu orice preţ>>, inclusiv cel al prestigiului lor profesional. Este firesc ca eu să mă folosesc, în continuare, în proces de erorile pe care aceştia le promovează”, a declarat Răuţ. Următorul termen în procesul de la Craiova va avea loc pe data de 21 septembrie.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here