Jupan de Gorj – La muzeul fără pereţi…

82

alex gregoraLa început a fost Primăvara, doresc să cred, iar acest lucru nu i-a fost uşor nici lui Dumnezeu, o anume ceremonie s-a desfăşurat atunci, câteva semne secrete s-au purtat prin Univers. Însă, întrucât până şi culorile au acum rolul lor, reiau un tablou dintr-un text anterior.

Desigur, pe o poartă de intrare în “Muzeul fără pereţi”, editor Vasile Vasiescu, s-au adăugat din câmpii, de pe Jii şi de pe(ste) munţi, în deplina diversitate creatoare, autorii: Aurel Antonie, Gelu Birău, Moise Bojincă, Cristian George Brebenel, Iulian Cămui, Ion Cepoi, Teodora Ciobanu, Daniel Cişmaşu, Zenovie Cârlugea, Constantin Codiţă, Narcis Daju, Nicolae Dragoş, George Drăghescu, Andra Dumitrescu, Adrian Frăţilă, Doina Frumuşelu, Viorel Gârbaciu, Sorana Georgescu-Gorjan, Alex Gregora, Gheorghe Grigurcu, Mihai Maikovschi, Ion Mocioi, Vasile Ponea, Ion Popescu-Brădiceni, Ovidiu Popescu, Paul Popescu, Spiridon Popescu, Ştefan Stăiculescu, Doru Strâmbulescu şi Viorel Surdoiu. Mai tare decât toţi la un loc, Brâncuşi Constantin i-a adunat ca să le dea veşti despre politica de răzvrătire: Destul cu pacea artelor, destul cu fleacurile, de mâine, dacă o să fie frumos, neapărat să luaţi aer din aerul ce vi l-am lăsat eu! Pe urmă le-a zâmbit, cum numai el ştia să zâmbească. Din pacea cărţii menţionate trec la câteva popasuri. De exemplu, Cristian George Brebenel scrie “Şapte poeme de stare despre Brâncuşi”, din care citez o fărâmă: “Cum aş putea vorbi despre tine sculptore,/ fără să te trezesc?/ Fără să-ţi profanez somnul intrat de mult/ în atlase şi dicţionare./ Am doar cuvinte/ în care curg gânduri netrezite.” Iar finalul este la fel de frumos: “Tu, Ieremia, ai prorocit/ căderea pietrelor în stare de fiinţă,/ stâlpnicule, infinit aşezat în vârful tulpinii nesfârşite.” Ştefan Stăiculescu scrie despre “Sculpturile lui Brâncuşi, minuni ale lumii” şi ca un restitutio povesteşte o întâmplare a Revelionului anului 1985, din care redăm: “(…) Marin Sorescu mi-a scris pe-o carte de-a lui un autograf cu care mă mândresc: “Teodorei şi lui Ştefan Stăiculescu care mi-au prilejuit întâlnirea cu un Brâncuşi de zăpadă”, şi apoi, dintr-o suflare, a aşternut pe pagina de gardă versurile poeziei “Ninge”: “Ninge pe-un scaun de Brâncuşi,/ S-aşază fulgii ca-ntr-o palmă,/ Deschide infinitul uşi/ Spre-o curgere ca visul, calmă.// Muşchi alb, ce nu arată nordul/ Sărută Poarta, auster,/ Coloana-şi urcă-n cer fiordul,/ Ritmând un ţărm al nostru-n cer/ Ca un ţăran ce nu mai ară/ şi e pierdut în bătătură/ Mă rog de piatra lui de moară/ Să-mi macine ninsoarea pură:// S-o ia-n căuş de suflet, fiul,/ Să-şi spele-o lacrimă – şi Jiul”. Iar ca să se aşeze cumva lângă povestea adunării dadelor mele, găsesc potrivit un fragment din scrierea “Şotron pe str. Calea Eroilor”, autor Vasile Vasiescu: “(…) De undeva, de sus de tot – Dumnezeu să-i ierte toate păcatele câte le va fi avut pe pământ – popa Nică Ilioniu e singurul care ne mai ceartă: Şi dumneata vii tot pentru Brâncuşi? Sunteţi toţi nişte hoţi, toţi veniţi şi har Domnului că bateţi pe-aici drumul de vreo 40 de ani -, nu puneţi mâna pe nimic şi vreţi să aflaţi numa’ ceva ce n-a mai auzit nimeni. Păi, voi credeţi că la Peştişani lumea-i făcută numai din lucruri noi?”

Alex Gregora

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here