Junioarele 2, singurele victorioase la debut

1193

Junioarele 2 de la CSM Târgu Jiu au început campionatul de handbal cu o victorie. Elevele lui Andrei Enache au trecut de CSS Hunedoara, scor 42-21. Partida, care s-a disputat în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu, a contat pentru prima etapă din Seria E. Cele mai bune marcatoare din tabăra noastră au fost Daria Iordache, cu 11 goluri marcate, şi Ramona Popescu, cu 9 reușite. În următoarea etapă, CSM Târgu Jiu va juca în deplasare, pe terenul echipei CS Chimia Râmnicu Vâlcea, pe 24 septembrie. ,,A fost un meci pe care l-am controlat de la început până la final şi, sincer, ne așteptam ca jocul să decurgă de această manieră. Sunt mulţumit, încă nu ne-am turat motoarele la maximum, pentru că ne așteaptă meciuri foarte grele. Sunt convins că la ora următorului meci vom fi 100% pregătiți şi vom reuşi să avem un parcurs cât mai bun în acest campionat”, a declarat antrenorul Andrei Enache pentru csmtargujiu.ro.
CSM Târgu Jiu: Daria Dumitru, Raluca Chiriac 4g, Daria Iordache 11g, Karina Băluţă 1g, Luiza Cruceru 1g, Alesia Cişmaşu 5g, Sonia Motoc 1g, Ioana Procopie, Valentina Pînişoară, Vanesa Podăriţa, Vieru Alexandra, Ştefania Grecu, Alexandra Popescu, Ramona Popescu 9g, Bianca Buşe 4g, Flavia Raczek 6g. Antrenor: Andrei Enache.
Şi echipa de Junioare 3 a CSM Târgu Jiu a început campionatul la finalul acestei săptămâni. Gorjencele au pierdut însă în deplasare, pe terenul echipei HCM Craiova, scor 40-37. Tot în Bănie a fost învinsă şi LPS Târgu Jiu, în duelul cu HC Univ. FEFS Craiova (37-12), iar CSM Slatina nu a avut milă de CS Novaci, scor 84-5.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here